Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Clubul sportiv CSM Focșani 2007 se pregătește pentru un nou director

Singurul candidat rămas în competiția pentru postul de director la Clubul sportiv CSM Focșani 2007 a trecut de proba scrisă și se pregătește pentru interviul de la începutul săptămânii viitoare. Comisia de concurs a anunțat că singurul candidat a obținut 70,83 puncte la proba scrisă susținută marți, 10 mai. Interviul este programat pentru 16 mai, de la ora 11, la sediul Primăriei Focșani. Pentru acest concurs au fost depuse trei dosare de către candidații interesați însă două dintre acestea au fost respinse. Unul dintre candidați nu îndeplinea condiția referitoare la experiență în domeniul activității manageriale de minimum 3 ani, din care minimum 1 an experiență într-o funcție de conducere în cadrul unei instituții, companii, organizații neguvernamentale, etc., cu activitate sportivă, dovedite prin documente. Al doilea dosar a fost respins pentru că nu era îndeplinită condiția referitoare la vechimea de minimum 7 ani în specialitatea studiilor și nu era atașată nici adeverința medicală. Clubul sportiv al municipalității este condus, la acest moment, de profesorul Marius Batog. Este al treilea director interimar al clubului în ultimele luni, după Stănică Grosu și Carmen Gurguiatu. Postul de director la CSM Focșani 2007 a devenit vacant după demisia lui Viorel Ciubotaru, care ocupa această funcție în urma unui concurs din 2016.

Sursa foto: Facebook/CSM Focșani 2007 oficial

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?