Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

De la Psalmi și Icoane la Sfânta Scriptură și Muzică Sacră – joi, la Galeriile de Artă din Focșani

Consiliul Judeţean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, organizează joi, 25.04.2024, ora 11.00, la Galeriile de Artă din Focșani, concursul De la Psalmi și Icoane la Sfânta Scriptură și Muzică Sacră, Secțiunea Artă tradițională, ediţia a XXV-a, și Secțiunea Muzică sacră, ediția a XV-a, 2024.

 Parteneri la eveniment sunt Protoieria Focșani I și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. Protoieria Focșani I va oferi două premii speciale, acordate pentru cele două secţiuni: Artă tradiţională şi Muzică sacră. Inspectoratul Școlar Județean Vrancea asigură promovarea concursului în rândul preșcolarilor, a elevilor de gimnaziu și liceu.

La concurs vor participa elevi ai Liceului de Artă „Gh. Tattarescu” Focșani, copii din cadrul corului Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia” Focșani, cursanți ai Școlii Populare de Artă din cadrul Centrului Cultural Vrancea, elevi ai Școlii Gimnaziale Jitia, Școlii Gimnaziale Coza – Tulnici, Școlii Gimnaziale Ploscuțeni și Școlii Gimnaziale Ruginești.

La secțiunea Artă tradițională vor participa concurenți din București și din județele Botoșani, Cluj, Galați, Suceava și Vrancea. În perioada 22 aprilie – 25 aprilie 2024, la Galeriile de Artă Focșani se vor defășura ateliere demonstrative de meșteșuguri tradiționale, realizate de meșterii populari ai Centrului Cultural Vrancea:

22.04.2024 – Atelier „Împletituri nuiele”, meșter Maricel Arcan din satul Vadu-Roșca, comuna Vulturu; 23.04.2024 – Atelier „Încondeiat ouă”, meșter Floarea Țăpor din comuna Jitia; Atelier „Măști populare”, meșter Șerban Terțiu din comuna Nereju; Atelier „Țesături populare”, meșter Lenuța Terțiu din comuna Nereju.

24.04.2024 – Atelier „Crestături populare”, meșter Tudorița Lupașc din comuna Nereju; Atelier „Instrumente de suflat”, meșter Pavel Lupașc din comuna Nereju; Atelier „Țesături populare”, meșter Maricica Mărășteanu din comuna Câmpuri.

25.04.2024 – Atelier „Țesături populare”, meșter Țica Geană din comuna Soveja; Atelier „Instrumente populare – Bucium”, meșter Manole Enache din comuna Spulber.

Vor prezenta un microrecital grupul de „Fluierași” ai Școlii Populare de Artă, îndrumați de Vasile Darie, instrumentist, din comuna Paltin. Clasa externă „Dansuri tradiționale” a Școlii Populare de Artă, din comuna Nereju, îndrumată de coregraf Stoica Puțoi, va prezenta o suită de dansuri nerejene. În pragul sărbătorilor pascale vă așteptăm cu drag să admirați frumusețea muzicii sacre și a obiectelor populare realizate, cu migală, de creatorii populari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?