andrei.manea

În această primăvară timidă de parcă ar ezita să rămână, mai mult ca niciodată, când natura vegetală irumpe din pământ smulgându-i țărânii miresmele delicate, oriunde ai ieși din oraș, câmpurile sunt pline de gunoaie fetide, scârboase, ulcerânde, supuroase, mucegăite, descompuse, urduroase, năpădite de viermi și insecte, aruncate din mașini, căruțe, de pe motorete, biciclete, de la subsuoară, din mâini etc, ori pur și simplu aduse de vânturi și îngrămădite în dosul gardurilor.

Caut să recompun scena în care brancardierii alergau să îl salveze pe Corneliu Fotea într-o noapte răcoroasă de toamnă. Apoi rememorez exilul de la Valea Neagră, unde voia să moară, urcând pe Plaiul Colocanilor rostind Oda, "către locul unde era Sfinxul și peștera aceea de la stâna lui Vasile Roiniță", cu o carte la el, cu lumânare, cu țigări și luându-și "cuviincios, ceremonios, rămas bun de la toți."

Revista din Focșani a ajuns la numărul 100. Rememorez câteva amintiri cu scriitori, redactori, colaboratori care, de-a lungul timpului, s-au legat pentru totdeauna de această pu-blicație. Primul număr din "Oglinda literară" a apărut în ianuarie 2002 și de atunci, cu o regularitate convingătoare, demnă de temeritate într-o perioadă de timp cu un profil caracterizat de indiferență și impostură, revista nu a încetat să apară grație redactorului șef, Gheorghe Neagu.

Ultima oară când l-am văzut pe Florin Paraschiv eram la el acasă, într-un bloc de locuințe din centrul orașului, într-un apartament de la etajul patru cu ferestrele spre răsărit, atunci când, după o seară obișnuită de cenaclu la sinagogă, mă rugase să-i caut un text despre Saint Just pe care acesta îl pierduse în tenebrele computerului...

Ninge atât de abundent încât, în chip iluzoriu,  te-ai putea rezema de ninsoare. Ziua se sfârșește într-un fel de prăpăd, de parcă totul a fost cucerit definitiv, de un cuceritor necunoscut de nimeni. Ianuarie este luna în care, în anul 1850, într-o dimineață geroasă de duminică avea să se nască, undeva în est, Mihai Eminescu.

În noaptea de 24 decembrie 1988 un tren regional străbătea câmpia înghețată dintre Făurei și Brăila, desfăcând întunericul în două părți care în urmă, se uneau la loc. Într-un compartiment sordid, dintre acelea în care navetiștii se duceau la muncă în timpul săptămânii, cu mușamaua băncilor murdară ori tăiată cu lama, domnul Corneliu Fotea se gândea la căldura odăii de la mansardă unde îl aștepta Caterina, cu masa pusă...