Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Cătălin Toma: Vrancea este inima României, iar Focșaniul ocupă un loc special în istoria țării noastre!

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a ținut să le mulțumească celor care au participat, în Focșani, la manifestările dedicate împlinirii a 164 de ani de Unirea Principatelor Române. „Vreau să mulțumesc tuturor vrâncenilor care au participat marți la evenimentul dedicat celor 164 de ani de Unirea Principatelor Române (24 Ianuarie 1859), precum și invitaților din administrația publică centrală care ne-au onorat cu prezența. Vrancea este inima României, iar Focșaniul ocupă un loc special în istoria țării noastre. Să fim uniți, să rămânem uniți, pentru a contribui cu toții la dezvoltarea acestei zone minunate în care ne ducem existența. Vă mulțumesc pentru încredere!“, a transmis președintele Cătălin Toma.

Câteva sute de vrânceni au participat marți la evenimentele dedicate împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române. La manifestările care au avut loc în Piața Unirii din Focșani, cu începere de la ora 16.00, au fost prezenți premierul Nicolae Ciucă, alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, de ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu și consilierul prezidențial Constantin Dudu Ionescu. La evenimente au mai participat ambasadoarea Republicii Franceze, Excelența Sa Laurence Auer, dar și Înalt Prea Sfinția Sa Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Au fost, desigur, prezenți președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, vicepreședintele Ionel Cel Mare, prefectul Nicușor Halici, primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă, parlamentari, primari ai localităților vrâncene, consilieri locali și județeni, militari și conducerea Garnizoanei Focșani, precum și șefi ai instituțiilor deconcentrate. Evenimentele au fost organizate de Primăria Municipiului Focșani, Instituția Prefectului, Consiliul Județean Vrancea și Garnizoana Focșani.

Primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă, a declarat că Unirea Principatelor a fost piatra de temelie a României de astăzi. „Istoria ne-a arătat că doar uniți am reușit și am convingerea că doar împreună vom reuşi şi acum! Avem o datorie de onoare față de strămoși, un angajament față de generațiile actuale și mai ales o obligație față de urmașii noștri căci «unirea, națiunea a făcut-o!» Fie ca românii să fie de-a pururi uniți!“, a spus primarul Cristi Misăilă.

Președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma, a declarat că Vrancea are ceva unic și anume 4 mausolee, arătând că județul nostru a fost teatru de război și tot aici sunt îngropați eroii care și-au dat viața pentru această țară „pentru ca noi astăzi să vorbim despre un stat unit și democratic”. „ Noi, ca autorități locale, județene, guvernamentale, trebuie să ne implicăm mai mult, pentru că românii și România merită respect. Trebuie să avem credință și tăria de a spune că suntem români și de a lucra împreună pentru ca această zonă să se dezvolte!”, a transmis președintele Cătălin Toma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?