VIDEO și GALERIE FOTO: Focșani. Parcare subterană în zona Parc Teatru, pasarele pietonale și pentru bicicliști – proiecte în cadrul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă

0
4526

Realizarea unei parcări subterane în zona Teatrului sau regenerarea urbană a zonei Pieței Moldovei, amenajarea de piste dedicate bicicletelor sunt câteva dintre proiecte propuse prin proiectul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pentru municipiul Focșani. Documentul strategic a obținut, joi, avizul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism în cadrul unei ședințe organizate la Primăria Focșani și urmează să fie supus aprobării consilierilor locali. Planul de Mobilitate Urbană Durabilă este un document obligatoriu pentru administrațiile locale care vor să obțină fonduri europene pentru reabilitarea infrastructurii sau modernizarea transportului public.

Regulile impuse de Uniunea Europeană prevăd că nu se mai alocă bani europeni pentru asfaltarea de străzi în interiorul orașelor dacă aceste investiții nu sunt însoțite de măsuri pentru reducerea poluării. Exemplu este PMUD aprobat în 2017 la Focșani, documentul în baza căruia au fost întocmite mai multe proiecte europene aflate în implementare precum resistematizarea infrastructurii de transport a municipiului Focșani, modernizarea transportului public în municipiu prin achiziția de autobuze electrice, realizarea de piste de biciclete, implementarea unui sistem de management al traficului. De asemenea, în parteneriat cu ADR Sud Est a fost întocmit proiectul privind construirea unui terminal intermodal în zona de nord a municipiului pe terenul SC Transport Public, construirea unui terminal intermodal în zona de Sud a municipiului, pe un teren de la Consiliului Județean, lângă amplasamentul viitorului Spital Județean, realizarea unei legături între străzile Militari și Anghel Saligny, realizarea unei legături între Calea Moldovei și intersecția străzilor Cuza Vodă și Mărășești. „Am solicitat elaborarea acestui plan pentru a defini strategiile, politicile, proiectele și prioritățile pentru transport durabil având drept scop susținerea unei creșteri economice sustenabile”, a spus primarul Cristi Misăilă.

Edilul a subliniat că, după obținerea avizului, urmează aprobarea în Consiliul Local a documentului care va ajuta municipalitatea să depună proiecte pentru finanțare europeană. „Pentru 2021-2027 este necesară elaborarea unui Plan de Mobilitate Urbană care să propună o strategie complementară celei din perioada anterioară și să completeze programele gândite anterior, să coreleze viziunile și conceptele implementate și să asigure bazele tehnologice pentru provocările viitoare”, a precizat primarul Misăilă.

Prezentarea tehnică a PMUD a fost realizată de Radu Dragomir, directorul general al firmei Urban Scope, cea care a câștigat licitația organizată de municipalitatea focșăneană. Acesta a arătat că, în 2017, când se discuta de primul PMUD, exista o doză de neîncredere în acest document dar acum s-a reușit ca la Focșani să fie în derulare proiecte de peste 30 milioane de euro pe domeniul mobilității urbane. Această situație se menține și pentru exercițiul financiar european următor, 2021-2027, când este obligatoriu acest document de planificare stratregică pentru a putea fi accesate fonduri europene. Radu Dragomir a subliniat că banii europeni pentru reabilitarea infrastructurii rutiere din interiorul orașelor sunt alocați dacă, de exemplu, pe străzi sunt amenajate benzi unice pentru transportul public sau dacă sunt amenajate piste pentru bicicliști. Obiectivul UE este de a realiza „Orașe pentru oameni” prin încurajarea folosirii transportului public, a transportului alternativ precum biciclete, trotinete electrice astfel încât să fie redusă poluarea în interiorul orașelor. Dacă municipalitatea vrea să facă parcări în interiorul orașului, atunci trebuie să folosească bani de la bugetul local.

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) a fost realizat în cadrul proiectului european „Planificarea și managementul mobilității urbane durabile prin elaborarea PMUD”, cod SIPOCA/MySMIS 768/136071, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Lista de proiecte propuse prin PMUD

Noul PMUD prezintă și o listă de proiecte care pot fi propuse pentru finanțare europeană de către Primăria Focșani printre care „Creșterea mobilității urbane durabile în zona Parc teatru prin intervenții de amenajare a unei parcări subterane cu dală urbană și parc” – 10 milioane euro, „Regenerarea urbană a zonei Pieței Moldovei” – 25 milioane euro. Un concept nou propus prin PMUD este proiectul pilot „15 minutes City”, noul concept european prin care facilități precum școală, magazin, zonă de agrement să fie situate la 15 minute de domiciliu.

Exemple de proiecte propuse prin PMUD:

Ride Sharing – School Bus – Platformă de ride sharing pentru promovarea soluțiilor de transport în comun pentu elevi și studenți;

Realizarea unei centuri de ocolire în zona de Nord a Municipiului Focșani;

Implementarea de sisteme de cântărire în mișcare la intrările în oraș, pe arterele cu trafic greu semnificativ;

Realizarea unui drum de ocolire în zona de Vest a Municipiului Focșani;

Dezvoltarea rețelei de piste dedicate circulației bicicletelor, implementarea unui sistem de bike-sharing;

Creșterea accesibilității între Focșani și Mândrești prin crearea infrastructurii pentru deplasările cu bicicleta;

Creșterea mobilității urbane prin infrastructura de transport alternativă;

Creșterea accesibilității la modurile de deplasare alternative prin crearea unei rețele de parcări pentru biciclete, inclusiv stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice;

Amenajarea de pasaje pentru bicicliști, pentru asigurarea conectivității cu rețeaua de piste de biciclete;

Refacere trotuare, alei, parcaje și covor asfaltic Strada Mare a Unirii;

Stații de încărcare pentru vehicule electrice;

Dezvoltarea rețelei de piste de biciclete conectate într-o abordare intermodală;

Reabilitarea și modernizarea trotuarelor pentru creșterea accesibilității și siguranței deplasărilor pietonale;

Amenajarea de zone de tip „shared space”;

Amenajarea de pasarele pietonale și pentru bicicliști în vederea creșterii accesibilității la rețeaua de mobilitate urbană și a siguranței deplasărilor alternative;

Amenajarea unei pasarele pentru bicicliști la ieșirea din sud a municipiului;

Derularea de campanii pentru conștientizarea conceptului „car-sharing”.

Planul poate fi accesat prin linkul – http://www.focsani.info/www2013.focsani.info/fisiere/userfiles/drii/pmud_focsani_v7.pdf

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here