Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Salvaţi Copiii/Circa 60.000 de copii din regiunea Sud-Est au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate

          Aproape 60.000 de copii din regiunea Sud-Est au cel puţin un părinte la muncă în străinătate, iar 75% dintre aceste persoane care pleacă au educaţie medie – superioară, a informat marţi Organizaţia Salvaţi Copiii România. Potrivit datelor unei anchete sociologice realizate de Organizaţia Salvaţi Copiii România, două treimi (62%) dintre copiii cu ambii părinţi plecaţi rămân în grija unei bunici; Italia, Austria şi Germania se află pe primele poziţii ale ţărilor de destinaţie pentru femei, iar Germania, Italia şi Anglia pe primele locuri ca destinaţie pentru bărbaţi; 75% dintre părinţii plecaţi în străinătate, din regiunea Sud-Est, au cel puţin 12 clase absolvite. „Cea mai mare parte (51%) a părinţilor din regiunea Sud-Est, care pleacă să muncească în străinătate, sunt persoane tinere, până în 39 de ani, iar 75% dintre acestea au absolvit cel puţin 12 clase, regiunea înregistrând cea mai intensă migraţie în segmentul cu educaţie medie-superioară. 30% dintre copii aveau mama plecată, fie că era singurul părinte plecat din familie, fie că aceasta era plecată împreună cu tatăl. (…) În prezent, majoritatea copiilor cu ambii părinţi plecaţi se află la vârsta pre-adolescenţei (11,5 ani)”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Salvaţi Copiii.

          Potrivit studiului, în regiunea Sud-Est au fost înregistraţi aproximativ 57.500 de copii care aveau cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate în perioada 2021-2022, număr de aproximativ cinci ori mai mare decât cel înregistrat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie pentru aceeaşi perioadă. Din cei 57.500 de copii, aproximativ 11.300 aveau ambii părinţi sau părintele unic susţinător plecat la muncă în străinătate. Aproximativ jumătate dintre mamele plecate la muncă în străinătate din regiunea Sud-Est lucrează în servicii de curăţenie şi îngrijire, deşi au studii medii sau superioare. Ponderea taţilor care lucrează în construcţii în ţările de destinaţie este semnificativ mai mare decât media la nivel naţional, arată studiul.

          Mamele (atât la nivel regional, cât şi naţional) tind să nu trimită bani acasă în perioada în care sunt plecate în străinătate, preferând să aducă banii odată cu venirea în ţară. Acest comportament este justificat parţial şi de situaţia de unic întreţinător al familiei, precizează sursa citată. La nivel regional, copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate au şanse cu 36% mai scăzute de a avea controalele şi analizele medicale anuale realizate, iar 17% dintre copiii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate nu frecventează şcoala zilnic. Ponderea absenteismului şcolar în rândul copiilor cu părinţi plecaţi este aproape dublă faţă de absenteismul înregistrat la ceilalţi copii din regiune.

          Un sfert dintre copiii cu ambii părinţi plecaţi şi aproximativ 20% dintre copiii cu mama plecată înregistrează regres şcolar accentuat (situaţie similară cu cea la nivel naţional). Copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate au un risc cu 50% mai mare decât restul copiilor să fie victime ale bullyingului şcolar, cu 40% mai mare să fie agresori în bullyingul şcolar, să participe la acţiuni de agresiune online (cyber-bullying) sau să fie victime ale hărţuirii, pornografiei şi provocărilor online care le afectează viaţa şi integritatea, potrivit anchetei Salvaţi Copiii.

          Concluziile sondajului regional, precum şi propuneri de măsuri care să vină în sprijinul acestei categorii vulnerabile de copii au fost dezbătute marţi, la Constanţa, împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai şcolilor şi altor instituţii relevante din judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila, Vrancea şi Buzău în cadrul Conferinţei privind situaţia copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate din regiunea Sud-Est, organizată de Salvaţi Copiii şi Ministerul Afacerilor Externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?