FOTO: Poveștile oamenilor în uniformă. De la reporter RTF, la agent șef principal de poliție; astăzi, Emil Cătălin Rotaru trece în rezervă

Astăzi vom afla povestea agentului şef principal Emil Cătălin Rotaru din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani. După ce a absolvit Liceul Industrial nr. 1 din Focşani, vrânceanul s-a îndreptat spre presă, domeniu în care a activat timp de aproximativ doi ani. Reporterul Emil Rotaru a întâlnit-o acolo pe cea care, la scurt timp, avea să-i devină soţie, şi tot acolo a descoperit pasiunea pentru haina militară. „Am lucrat aproximativ doi ani la Radio Tineret Focșani (RTF) ca reporter. La 22 de ani, să lucrezi în presă, și mai ales la un post de radio, era wow. Faptul că am fost reporter de teren, am avut posibilitatea să interacționez cu foarte multă lume. Mi-a fost repartizat Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea şi, în acest fel, am descoperit pasiunea pentru cariera militară. Aşa se face că, în 1995 m-am înscris la Şcoala de subofițeri de poliție «Nicolae Golescu» Slatina, pe care am absolvit-o în 1996, an în care am fost repartizat ca agent de ordine în cadrul Biroului de Ordine Publică de la Poliția Municipiului Bacău.

Se lucra în trei schimburi. Pe vremea aceea, mai ales în schimbul de noapte, intrau câte 80 de poliţişti care patrulau pe jos, pentru că în tot municipiul erau doar două mașini de poliţie. Sincer, ca tânăr polițist, eram destul de speriat. Țin minte că pe vreme aceea ce sustrăgeau foarte multe componente de la Dacii, începând cu roți de mașini și până la casetofoane. Bacăul, fiind un oraș foarte mare, avea o infracționalitate destul de ridicată în perioada respectivă. La un moment dat a trebuit să urmăresc un tânăr, care furase casetofonul unei maşini, într-o scară întunecoasă de bloc. Cu ajutorul jandarmului cu care eram, am reușit să-l imobilizăm și să-l aducem la sediul Poliției Municipiului Bacăuˮ, povesteşte Emil Rotaru.

Provocările din viaţa unui poliţist de teren

În 1997, Emil Rotaru a revenit în Focşani, unde pentru o perioadă a activat în cadrul unei unităţi militare. În 2002, vrânceanul a fost mutat ca ajutor şef de post în comuna Poiana Cristei, loc în care a rămas până în 2005. „Mă leagă amintiri foarte frumoase de Poiana Cristei. Eram doar doi polițiști şi existau și două sate fără curent electric, respectiv Petreanu și Mahriu, iar distanța până la post era de aproximativ 15 kilometri, pe care îi parcurgeam pe jos, pentru că nu aveam mijloc de transport ˮ, spune Emil Rotaru. Cu toate că „progresul nu ajunsese încă în cele două sateˮ, poliţistul spune că oamenii erau mult mai uniţi şi fericiţi în acea vreme.

Tânărul poliţist Emil Rotaru s-a confruntat cu diferite situaţii care l-au călit şi l-au ajutat să devină un profesionist. Îşi aduce aminte, cu aproape aceeaşi teamă pe care a simţit-o la vremea aceea, despre o persoană găsită decedată la Târâtu. „A căzut un copac peste acea persoană, şi am fost nevoit să mă duc singur la cercetare, pe jos. Era o zi de început de iarnă, iar între cele două sate exista un drum forestier neamenajat. Ningea, pădurea trosnea, şi țin minte că mi-am scos pistolul din tocă, l-am armat și l-am pus în buzunar, de frică. Am ajuns până la urmă la post, teafărˮ, spune Emil Rotaru.

Un alt caz care l-a impresionat pe poliţist a fost cel al unui copil de clasele primare „care s-a spânzurat. Eu am fost cel care a trebuit să caute în ghiozdanul lui, să văd dacă nu cumva găsesc o scrisoare sau ceva care să-mi indice cum s-a ajuns la lucrul acesta. Ca tânăr polițist, sunt momente pe care nu le uiți niciodată, dar peste care este nevoie să treciˮ.

În 2005, abia mutat în comuna Milcovul ca ajutor şef de post, Emil Rotaru spune că s-a confruntat cu o situaţie pe care nu o mai întâlnise până atunci: inundaţiile. „În luna iulie a anului 2005 au fost inundațiile, şi ştiu că am plecat de acasă, pentru că eram liber, în comună, să văd ce se întâmplă. Am rămas în mijlocul oamenilor de acolo aproximativ 4 zile, fără să vin deloc acasă. Răspundeam de satul Lămotești, unde am rămas aproape două zile pe o limbă de pământ, pentru că apa ajunsese la nivelul gardului. Ceea ce-mi aduc aminte și era foarte sfâșietor, era strigătul de ajutor al animalelor rămase în mijlocul apelor, strigăt care se auzea mai ales noaptea, când chiar nu exista posibilitate de a le ajuta. Am trecut peste lucrul acesta, apoi am început să împărţim oamenilor ajutoarele trimise de statul românˮ, îşi aminteşte vrânceanul.

„Am activat 12 ani în cadrul Serviciului unic de urgenţă 112ˮ

La sfârşitul anului 2005, Emil Rotaru spune că a venit la IPJ Vrancea, unde a lucrat timp de 12 ani în cadrul Serviciului unic de urgenţă 112. „Practic, preluam apelurile de la STS, stăteam de vorbă cu cetățeanul, vedeam ce probleme are și, dacă era de competența poliției, îl ajutam printr-un echipaj pe care-l trimiteam la fața locului, sau îi explicam competențele poliției şi cine îl poate ajuta în soluționarea problemei respectiveˮ, explică Emil Rotaru.

În toţi aceşti ani, pe lângă apelurile de urgenţă la care a răspuns, s-a strecurat şi unul relativ amuzant: „Am avut un apel de urgență de la o doamnă care, după voce, părea mai în vârstă, şi mi-a spus că s-a certat cu sora ei. «M-am certat cu sora mea. Și m-am dus la dânsa la apartament. Am ciocănit la uşă, pentru că am vrut să mă împac cu ea, considerând că am greșit. Nu mi-a dat drumul la uşă şi, pentru că am auzit voci în interior, am spart ușa». Am întrebat-o ce s-a întâmplat apoi, iar ea a răspuns: «Mi-am dat seama că am greșit apartamentul!». Problema s-a rezolvat ulteriorˮ.

Cu toate că se familiarizase cu problemele oamenilor care sunau la 112, şi ştia de fiecare dată cum să-i ajute şi unde să-i direcţioneze, în 2017, Emil Rotaru a cerut să fie mutat din nou la Postul de Poliţie Milcovul, unde a activat ca ajutor şef de post timp de doi ani. Odată cu declanșarea pandemiei de COVID-19 la noi în ţară, Emil Rotaru s-a întors în Focşani, ca ofiţer de serviciu, suplimentând forţele Poliţiei Municipiului Focşani. „Este un sentiment foarte plăcut să fii în mijlocul comunităţii şi să ajuţi cetăţeanul cu orice poţi. Munca de poliţist este frumoasă, dar trebuie să o faci cu pasiune. După aproape 26 de ani de activitate, a venit vremea să las locul celor tineri. Îi aşteptăm cu drag pe colegii care au intrat anul acesta la şcolile de subofiţeri, pentru că ne dorim să vină căt mai mulţi colegi la Vrancea pentru a suplini trecera în rezervă a colegilor mei şi, implicit, a mea. Începând cu data de 3 decembrie am solicitat să fiu trecut în rezervă cu drept de pensie. În primul rând, doresc să mă odihnesc, pentru că în ultima perioadă, din cauza pandemiei şi a tot ceea ce s-a întâmplat în jurul nostru, am resimţit din plin stresul populaţiei. Colegilor le mulţumesc pentru că mi-au fost alături, şi sunt de părere că şi datorită ajutorului lor am ajuns unde sunt acumˮ, mai spune Emil Rotaru.