Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Mai multe persoane au încercat să fure moaştele Sfântului Luca, la Slobozia


   Mai multe persoane au încercat, joi, să fure moaștele Sfântului Luca aduse la biserica din cartierul Bora din Slobozia, cu ocazia sărbătoririi unui secol și jumătate de la atestarea documentara a lăcașului de cult, polițiștii căutându-i pe suspecți. Potrivit reprezentanților Poliției Ialomița, mai multe persoane au forțat ușa de termopan de la intrarea în holul lăcașului de cult, dar nu au putut pătrunde în biserică, ajungând doar în casa parohială. „S-a întocmit dosar penal pentru tentativă la furt calificat și există un cerc de suspecți. Pagubele sunt minore, la ușa de termopan forțată. Suspecții nu au putut trece de ușile de lemn ale lăcașului de cult, iar din casa parohială nu au furat nimic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Ialomița, inspector Andreea Danilă.
   La rândul său, preotul paraoh al bisericii a spus că autorii spargerii ar putea fi copii. „Autorii spargerii ar putea fi copii atrași de bani și câștiguri. Sfântul Ierarh Luca a păzit biserica de intenția păgână a hoților”, a afirmat preotul paroh al bisericii, Nicolae Gangă. Moaștele Sfântului Luca au fost aduse miercuri la biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Bora al municipiului Slobozia pentru sărbătoarea de joi, când se împlinesc 150 de ani de la atestarea documentara a lăcașului de cult.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?