Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

Mașinile unor vrânceni condamnați pentru furt, scoase la licitație de Finanțe

Fiscul vrâncean scoate la licitație luna aceasta mai multe bunuri, inclusiv două mașini care aparțin unor bărbați condamnați în două dosare penale. Sentințele primite de cei doi au însemnat inclusiv obligația achitării unor sume de bani, iar de aici s-a ajuns la executare silită. Așa că Agenția Județeană a Finanțelor Publice Vrancea a scos la „mezat” bunurile aflate în „ograda” condamnaților – un Chrysler Voyager și un Audi. Licitația va avea loc pe 12 octombrie în sala de ședințe a AJFP Vrancea, iar instituția precizează că „cei interesați în cumpărarea bunurilor sunt invitați să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop și până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare”. Aceasta înseamnă că, înainte cu cel puțin o zi înainte de ziua licitației, „mușterii” trebuie să depună po serie de acte, inclusiv taxa de participare – respectiv 10% din prețul de pornire anunțat.

Concret, prețul pentru autoturismul Chrysler Voyager ar fi de 4.568 lei fără TVA, în condițiile în care în anunțul licitației se arată că mașina este avariată, având capota zgâriată și parbrizul fisurat. Mașina, de culoare verde, este înmatriculată în Bulgaria, și este pentru a doua oară când Fiscul o scoate la vânzare. Pe de altă parte, Fiscul a evaluat la 1.249 de lei (fără TVA) autoturismul Audi, al cărei an de fabricație este 2002. Este a treia oară când mașina este scoasă la licitație, în condițiile în care se precizează că are parbrizul spart, tripla spate stânga spartă aripă, are o singură cheie, iar interiorul este murdar – indiferent ce o fi însemnând aceasta. Cum ar veni, proprietarii nu au avut foarte mare grijă de mașinile lor, ba chiar au fost folosite la comiterea unora dintre infracțiuni.

Proprietarul Chrysler-ului, originar din Urechești, are ceva probleme cu legea de câțiva ani (arestări, condamnări șamd), asupra mașinii instituindu-se măsura sechestrului asigurător în aprilie 2018, într-un dosar soluționat definitiv în iunie 2022. Acuzat și condamnat pentru mai multe furturi și nerespectarea regimului armelor și munițiilor – deoarece „subtilizase” în noiembrie 2016 un seif în care se afla inclusiv un pistol cu gaze matca Walther, pe care îl deținuse fără drept, vrânceanul fusese obligat să achite 3.000 lei cheltuieli judiciare, 4.000 euro către o parte vătămată-civilă, 2.450 euro și 17.000 lei (contravaloare bijuterii din aur), către o altă parte vătămată-civilă, dar și 7.000 euro către un al treilea păgubit, această din urmă sumă urmând a o achita împreună cu un alt inculpat din dosar.

Pe de cealaltă parte, proprietarul Audi-ului este ceva mai „cuminte”. Focșănean la origine, în aprilie 2022 a fost scos de sub urmărirea penală pentru conducere fără permis, în condițiile în care se urcase la volan, pierduse controlul și se oprise într-un gard. Fapta avusese loc fix în noaptea care marca trecerea dintre anii 2019 – 2020, și chiar focșăneanul se autodenunțase. Astfel, pe 1 ianuarie 2020, în jurul orei 14.30, acesta se prezentase la sediul poliţiei și explicase că anterior, în jurul orei 23.50, în timp ce conducea un autoturism marca BMW prin Focșani, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, la o intersecție a intrat în coliziune cu un gard de beton. După aproape doi ani, s-a considerat că fapta era de o gravitate redusă şi, chiar dacă s-a produs un eveniment rutier, reprezentantul societăţii prejudiciate nu se constituise parte civilă în procesul penal şi nici nu avusese pretenţii de natură civilă sau penală faţă de conducătorul auto.

Pe atunci, se reținea și că bărbatul era la primul impact cu legea penală. În luna mai 2023, acesta însă a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare pentru furt calificat, fiind obligat împreună cu ceilalți doi inculpați din dosarul său să achite de 5.000 lei daune materiale către o parte civilă și 500 de lei cheltuieli judiciare pe fond. „(…) dispune confiscarea specială prin echivalent bănesc a sumei de bani rămase în urma valorificării autoturismului marca Audi A4 cu numărul de înmatriculare (…) având seria sașiu (…), ce aparține inculpatului (…), după acoperirea cheltuielilor judiciare şi obligaţiilor civile stabilite în sarcina sa”, se mai arăta în sentința rămasă definitivă.

Foto cu rol ilustrativ, sursa: https://www.carsguide.com.au/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?