Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

Frați acuzați în trecut de tentativă de viol, condamnați din nou împreună după un conflict cu vecinii

Doi frați din Adjud, împreună cu un al treilea bărbat, au fost condamnați la Tribunalul Vrancea după un conflict pe care l-au avut cu vecinii. Cei doi frați au fost găsiți vinovați de lovire și alte violențe, respectiv tentativă de omor, în condițiile în care ambii au experiența închisorii, fiind în trecut condamnați la pedepse privative de libertate. Liberați condiționat în 2018, cei doi probabil au acumulat „experiență” în cei câțiva ani petrecuți în spatele gratiilor, iar în vara anului 2021 au încercat să își facă dreptate prin violențe exercitate împotriva unor vecini, în conflict fiind totodată implicat și un alt bărbat din zonă. Acesta din urmă a primit o pedeapsă cu suspendare, în vreme ce frații adjudeni au fost trimiși din nou în spatele gratiilor, în urma primei hotărâri a instanței, care poate fi atacată cu apel.

Instanța a descris în motivarea hotărârii de condamnare că, în anul 2016, cei doi frați fuseseră condamnați definitiv la 5 ani închisoare pentru tentativă de viol, lovire sau alte violențe, lipsire de libertate și tâlhărie, constând în aceea că în septembrie 2015, în jurul orei 13.30, în timp ce se aflau pe malul râului Trotușului, la ieșirea din Adjud, au încercat să întrețină raporturi sexuale cu o femeie, lovind-o cu palmele peste față și în același timp lipsind-o de libertate, sustrăgându-i prin violență și un telefon mobil. În ceea ce privește condamnarea recentă, procurorii descriau în rechizitoriu că cei doi frați, împreună cu al treilea inculpat, au venit la locuinţa unui vecin, având un conflict cu persoanele din familia acestuia din urmă, conflict care a avut loc atât în curte, cât şi în stradă.

Se întâmpla în iunie 2021, în rechizitoriu reținându-se că, pe fondul consumului de alcool şi al unor discuţii telefonice în contradictoriu, unul dintre frați a iniţiat scandalul, iar ulterior s-au implicat şi ceilalți doi inculpaţi. În urma incidentului, una dintre părțile vătămate a fost lovită cu furca în zona capului şi pe spate, până s-a rupt coada furcii, rănile provocate astfel necesitând pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale. De aici s-a reținut și tentativa de omor pentru unul dintre frații implicați în scandal, însă și alte persoane au fost rănite de ceilalți inculpați, e drept, zilele de îngrijiri medicale fiind semnificativ mai mici.

În urma judecării cauzei pe fond, instanța a dispus condamnarea celor trei inculpați, dar și obligarea la plata de despăgubiri – către părțile vătămate, spitale și ambulanță: „1.Condamnă pe inculpatul (…): a. la pedeapsa de 10 ani închisoare (…) pentru tentativă de omor calificat (f. 13.06.2021). (…) b. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice (f. 13.06.2021). (…) aplică inculpatului (…) pedeapsa principală cea mai grea de 10 ani închisoare la care adaugă 1/3 parte din pedeapsa de 1 an închisoare; pedeapsa principală rezultantă 10 ani şi 4 luni închisoare. (…) 2.Condamnă pe inculpatul (…): a. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru loviri sau alte violenţe (persoana vătămată …, f. 13.06.2021); b. la pedeapsa de 150 zile-amendă în cuantum de 4.500 lei (150×30 lei/zi-amendă) pentru loviri sau alte violenţe (persoana vătămată … f. 13.06.2021); c. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice (f. 13.06.2021). (…) aplică inculpatului (…) pedeapsa principală cea mai grea de 6 luni închisoare la care adaugă 1/3 parte din pedeapsa de 3 luni închisoare; pedeapsa rezultantă este 7 luni închisoare la care se adaugă amenda de 150 zile-amendă în cuantum de 4.500 lei;

Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 7 luni închisoare aplicată condamnatului (…). Inculpatul (…) va presta 60 zile muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria mun. Adjud, jud. Vrancea – activități de întreținere spații verzi – sau activități de decolmatare șanțuri, rigole şi canale de scurgere ape pluviale. (…) 3.Condamnă pe inculpatul (…) după cum urmează: a. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru loviri sau alte violente (persoana vătămată …, f. 13.06.2021); b. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru violare de domiciliu (persoana vătămată …, f. 13.06.2021); c. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice (f. 13.06.2021). (…) aplică inculpatului (…) pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă 1/3 parte din totalul (…); pedeapsa principală rezultantă 2 ani şi 8 luni închisoare. (…)

6. Admite acțiunile civile intentate (…). Obligă inculpații (…) şi (…), în solidar, la plata: a. către partea civilă Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani a sumei de 1.020,65 lei lei plus dobânda legală despăgubiri civile – cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată (…); b. către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „Prof. dr. Nicolae Oblu” Iași a sumei de 3.581,89 lei plus dobânda legală despăgubiri civile – cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată (…); c. către partea civilă Spitalul Municipal Adjud a sumei de 158,58 lei plus dobânda legală despăgubiri civile – cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată (…); d. către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea a sumei de 1.140,70 lei plus dobânda legală despăgubiri civile -cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată (…);

Obligă pe inculpatul (…) la plata după cum urmează: a. către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf Pantelimon” Focşani a sumei de 88,64 lei lei plus dobânda legală despăgubiri civile – cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată (…); b. către partea civilă Spitalul Municipal Adjud a sumei de 128,99 lei plus dobânda legală despăgubiri civile – cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată (…); d. către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea a sumei de 219,60 lei plus dobânda legală despăgubiri civile – cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată (…); 7. Admite în parte acţiunea civilă intentate de persoana vătămată (…) prin constituirea ca parte civilă în procesul penal şi în concecinţă: Obligă inculpatul (…) la plata către partea civilă (…) a sumei de 8.000 lei reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale.

Obligă inculpatul (…) la plata partea civilă (…) sumei de 2.000 lei reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale. 8. Respinge, (…) ca inadmisibile cererile de constituire de parte civilă a persoanele vătămate (…), (…) şi (…). 9. Obligă inculpații (…), (…), (…) la plata sumei de 1.000 lei, fiecare, către stat reprezentând cheltuieli judiciare – urmărire penală şi judecată. Obligă inculpatul (…) la plata sumei de 2.500 lei, respectiv pe inculpatul (…) la plata sumei de 1.000 lei către partea civilă (…) reprezentând cheltuieli judiciare. 10. Cu apel în 10 zile de la comunicare”.

Sursa foto: Ashby C Sorensen – https://pixabay.com/ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?