Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Mai știți că în Vrancea existau tabere școlare? Iată ce spune directorul DJS

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea – mai nou doar Direcția Județeană de Sport (DJS) Vrancea – și-a prezentat joi activitatea, prin vocea directorului Daniel Gongu, în cadrul Colegiului Prefectural. Acesta a punctat că au fost puține competiții organizate strict de instituția pe care o conduce, pe de o parte din cauza grevei profesorilor – dat fiind că toate concursurile de acest gen sunt legate de asociațiile școlare, iar pe de altă parte, din cauza subfinanțării. Potrivit situației aduse la cunoștință, în cadrul Direcției s-au desfășurat o serie de competiții sportive în programul „Promovarea Sportului de Performanță”, respectiv Cupa 1 iunie – minihandbal, Cupa Pionul Vrancart – șah, Cupa de vară Greșu – șah, Cupa Ziua Independenței – șah, Proiectul Național Hercules, ediția a II-a – judo, gimnastică, taekwondo. Suma totală cheltuită de această instituție a fost de 10.412 lei pentru acest program, în condițiile în care de acești bani s-au asigurat premiile în materiale și echipament sportiv, cupe, diplome sau asistența medicală și așa mai departe.

În ceea ce privește programul „Sportul pentru Toți”, aici s-au desfășurat etapa finală ONSȘ handbal licee masculin, Cupa Tomiță Lazăr – pescuit sportiv, Etapă Zonă ONSȘ handbal licee masculin, „Un viitor mai sigur, să fim mai buni” – fotbal, Maratonul Sirectului, Cupa Sărbătorilor Pascale – atletism, „Dacă vrei să fii voinic, fă gimnastică de mic” – traseu aplicativ, „Campion de ziua mea” – traseu aplicativ, Cupa Sihlea – atlestism și handbal, și „Să dansăm împreună” – dans sportiv. Pentru acest program, suma investită a fost de 4.512 lei. Din ce a arătat Daniel Gongu, „de la an la an sunt din ce în ce mai puțini sportivi calificați la faza finală, medalii din ce în ce mai puține. Se încearcă la nivel de agenție ca sportul să devină un domeniu prioritar, poate așa, cu ajutorul premierului, să reușească. Sportul ar trebui să ne reprezinte și să stăm cu fruntea sus”.

Cât despre ideea avansată zilele trecute de prefectul Nicușor Halici, de a înființa un club de natație, Gongu a precizat că „este o idee foarte bună. Copii ar fi, care să practice acest sport”. Însă, dată fiiind situația financiară actuală a instituției, prefectul Halici a concluzionat că este „clar, pe Direcția Județeană nu putem face lucrul acesta”.

Directorul Gongu a avut ceva precizări legate și de taberele școlare… atâtea câte există la noi în județ. Scriptic, pentru că în fapt, doar Tăbara de la Gălăciuc ar fi funcțională, dar care și consumă bani. În rest, cea de la Cotești este în „conservare”, iar cea de la Soveja „există doar scriptic”, a arătat directorul Direcției Județene pentru Sport Vrancea. Ce se aude despre reabilitarea Taberei Gălăciuc? „Este pe lista sinteză a CNI, împreună cu alte patru obiective din țară. Am înțeles că încă nu s-a finalizat procedura, ar fi vorba despre 11 milioane de euro. Fiind această reorganizare, acest proiect este blocat la documentație. Țin legătura cu proiectantul care a câștigat această licitație”, a punctat Daniel Gongu. Reorganizarea ține de faptul că una dintre componentele instituției, cea de tineret, a trecut la Ministerul Familiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?