Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

FOTO: Minifotbal – Doi vrânceni, la cursul de licențiere pentru arbitrii EMF/WMF, de la Sofia

          Federația Europeană de Minifotbal a organizat la Sofia, în perioada 28-30 iulie, Seminarul anual, de fapt cursul de licențiere pentru arbitrii EMF/WMF. Între cei 60 de participanți s-au aflat și trei români, dintre care, doi vrânceni – Marius-Iulian Radu și Sorinel Paraschiv, ambii foști arbitri de fotbal în Superliga Vrancei. Al treilea român a fost Iosif Alin Găina. Toți trei au reprezentat Marea Britanie și Federația Engleză de Minifotbal. Aceștia, ca și ceilalți arbitri care au fost la Seminarul din capitala Bulgariei, arbitrează partidele de campionat și turnee naționale din țările care sunt afiliate la Federația Europeană de Minifotbal.

          Marius-Iulian Radu și Sorinel Paraschiv oficiază la meciurile de minifotbal ale turneelor și campionatelor organizate în Marea Britanie de un alt vrâncean, cunoscut organizator al competițiilor de gen, Vasile Roșu – pentru prieteni, Vali Prosop. Vasile Roșu organizează, așa cum mi-a spus, în colaborare cu Federația Engleză de minifotbal, evenimente speciale pentru românii din Regatul Unit în competiția ”5PLUS1 UK”.

La seminarul de la finalul săptămânii trecute, arbitrii vrânceani au fost pregătiți pentru a conduce partide din competițiile internaționale din perioada următoare: EMF Champions League și EMF Master League +40 de la Oradea, din 6-10 septembrie, EMF EuroCUP de la Nisipurile de Aur din Bulgaria, din 3-17 septembrie, EMF Business Cup – Antalia, Turcia și ”competiția regină a finalului de an”, Campionatul Mondial de Minifotbal, care urmează să aibă loc la Ras al Khaimah, în Emiratele Arabe Unite, între 26 octombrie și 4 noiembrie.

          Cursurile au fost conduse de arbitri de minifotbal experimentați ca Nemanja Ljumovic și Alexander Kostadinov, președinți ai Comisiei de arbitri a EMF, Yordan Ivanov, profesor de fotbal. Un subiect important discutat la seminar a fost implementarea VAR în Minifotbal.

 

Despre participarea la Seminarul de la Sofia:

          Marius Radu: ”A fost o experiență benefică și utilă pentru noi ca arbitri. Benefică și pentru competițiile în care vom arbitra pentru că ne-a ajutat să ne ridicăm nivelul de competență în domeniu. A fost un eveniment special la care am ajuns datorită emulației create în jurul competitiilor 5plus1 UK, dar și colaborării bune cu Federația Engleză. Licențierea EMF/WMF îmi deschide mai multe oportunități pentru viitor, dar mă și responsabilizează!”

          Sorinel Paraschiv: „Seriozitatea competițiilor la care suntem prezenți ne-a adus în atenția Federației Engleze de Minifotbal iar propunerea de a trece la următorul nivel a venit de la sine. Toate cunoștintele nou dobândite ne vor ajuta în perspectiva participării la turneele internaționale la care suntem delegați!”

          Vasile Roșu, organizatorul ”5PLUS1 UK”: ”5PLUS1 UK a creat o mare emulație în jurul fenomenului minifotbalistic, iar pentru că românii sunt iubitori ai acestui sport a făcut ca startul competiției să fie 58 de echipe formate doar din români de pe întreg teritoriul Marii Britanii. Am dorit mereu să organizez aici o competiție serioasă pentru români și cred că am reușit. Am dorit să ne promovăm și mai bine calitățile noastre minifotbalistice. Încă de la prima ediție am adus arbitri de un nivel bun și, odată cu cooptarea în staff a arbitrului internațional Istvan Mod, au venit și feedback-urile bune fie din partea Federatiei Engleze fie a echipelor participante. De nominalizarea arbitrilor care au fost îndrumați spre Seminarul de la Sofia s-a ocupat strict Istvan Mod. Sunt foarte bucuros pentru cei trei desemnați – Marius-Iulian Radu, Iosif-Alin Găină și Sorinel Paraschiv și îmi doresc ca ei să aibă parte de cât mai multe experiențe plăcute de acest gen!”.

Sursa foto, Facebook EMF

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?