-
CSM Pașcani – Estera Țifești 0-2 (0-0)
Estera Țifești, după egalul de la Iași din etapa a cincea, a reluat seria victoriilor duminică, 6 noiembrie, la început de retur, când s-a impus cu 2-0 în deplasare în partida cu CSM Pașcani, formație pe care o întrecuse cu 7-0 în tur, pe teren propriu. Oaspetele s-au așezat de la început în jumătatea de teren a gazdelor și, practic, au rămas acolo până la terminarea întâlnirii. În prima repriză au risipit în ratări tot ce își construiseră ca ocazii de gol. Partea a doua a jocului a adus golurile unei victorii dincolo de orice dubiu. Au marcat Carmen Bărbunțoiu și Mihaela Ștefan. În comentariul de după meci, antrenorul Paul Cioran scria pe pagina de facebook Estera Țifești: ”A fost o partidă mai puțin reușită în plan ofensiv, însă una peste alta cele 3 puncte contează cel mai mult. Mai avem două etape de disputat în acest an, una pe 20 noiembrie, acasă, cu FC Botoșani și una în deplasare, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, pe 27 noiembrie. Sperăm în revenirea unor jucătoare accidentate, care ne-au lipsit în etapa aceasta și consolidarea primei poziții în clasament, cu victorii în acest final de an. Felicitări fetelor!”
Estera Țifești se află după șase etape pe prima poziție a clasamentului Seriei a 2-a a Ligii a III-a, cu 16 puncte, urmată de Sepsi Sfântu Gheorghe, cu 15 puncte.