Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Coaliţia PSD-PNL a decis să meargă cu candidaţi separaţi la Primăria Capitalei: Gabriela Firea şi Sebastian Burduja

          Coaliţia PSD – PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian Burduja (PNL). Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că era „de-a dreptul ridicol” ca PSD şi PNL, cele două mari partide din România, să fie nu jucători, ci arbitri şi să arbitreze cine câştigă Primăria Capitalei între Nicuşor Dan şi Cristian Popescu – Piedone. „Ce pot să vă spun foarte clar este că era de-a dreptul ridicol ca cele două mari partide din România să fie nu jucători, să fie arbitri, atât PSD, cât şi PNL, şi noi să fi arbitrat cine câştigă – domnul Nicuşor Dan sau domnul Piedone. Este inadmisibil aşa ceva, atât pentru PSD, cât şi pentru PNL, şi cred că aseară am luat decizia corectă ca cei doi preşedinţi de organizaţii, respectiv doamna Firea şi domnul Burduja, să fie candidaţi ai PSD şi PNL. Cu toate regretele pe care le am, deoarece suntem într-o coaliţie şi într-o alianţă electorală, sunt ferm convins că pe data de 9 iunie doamna Firea va fi din nou primarul general al Capitalei”, a afirmat Ciolacu, la evenimentul de lansare a candidaturii lui Rareş Hopincă la funcţia de primar al Sectorului 2 din partea alianţei PSD – PNL. Ciolacu a menţionat că, dacă Gabriela Firea şi echipa ei de campanie îi permit, se va implica direct în strângerea de semnături în Bucureşti.

          Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că atacurile îndreptate împotriva medicului Cătălin Cîrstoiu au fost, de fapt, atacuri împotriva Alianţei electorale PSD-PNL şi şi-a cerut scuze faţă de acesta „pentru tot ceea ce a pătimit”. Ciolacu a fost întrebat dacă este cineva vinovat pentru modul în care a fost gestionată situaţia cu privire la medicul Cătălin Cîrstoiu. „Domnul Cîrstoiu nu e primul şi nici ultimul caz din politică care păţeşte astfel. Îmi pare foarte rău şi îmi doresc din tot sufletul ca domnul doctor Cîrstoiu să rămână un prieten, cu toate că ne cunoaştem de foarte puţin timp şi îmi cer scuze eu faţă de dânsul pentru tot ceea ce a pătimit, pentru că atacurile nu au fost împotriva dânsului – în primul rând, atacurile au fost, din punctul meu de vedere, după o analiză proprie, împotriva acestei alianţe electorale”, a susţinut preşedintele PSD.

          El a adăugat că înţelege că în acest moment opinia publică se construieşte pe percepţie. „Aş vrea să vă vorbesc astăzi, dacă îmi permiteţi, despre un adevăr. Adevărul este în felul următor, Cătălin Cîrstoiu este un medic de excepţie într-un domeniu foarte dificil, este un chirurg de excepţie, un om care şi-a clădit toată activitatea prin muncă şi studii pe care le-a terminat cu nota 10 într-un domeniu în care nu ai voie în nicio zi să nu îţi faci un update profesional. Este un manager de excepţie. Cum s-a reuşit ca un decan al Universităţii de Medicină în două săptămâni să devină Bin Laden fără să omoare pe nimeni, fără să facă rău nimănui, dimpotrivă, salvând vieţi, este cu totul altceva”, a menţionat Marcel Ciolacu.

          Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, candidat al formaţiunii pentru Primăria Capitalei, şi-a exprimat speranţa, marţi, că bucureştenii vor vota pentru un oraş fără gropi, fără şobolani, fără parcuri neîngrijite, pentru un oraş în care să le facă plăcere să trăiască. „Am fost şi sunt motivată să muncesc. (…) Acum avem o şansă în plus, dată fiind relaţia foarte bună pe care o vom avea, ca primari, cu Guvernul României, prin persoana domnului prim-ministru Marcel Ciolacu. Şi sunt convinsă că toţi membrii şi simpatizanţii noştri se vor mobiliza în această perioadă, nu doar pentru a strânge un nou rând de semnături, de această dată pentru candidatura mea şi a colegilor din Consiliul General, ci pentru a încerca să le explicăm bucureştenilor că, deşi timpul e foarte scurt, votul trebuie să fie unul util – un vot pentru curăţenia Capitalei, pentru un Bucureşti fără gropi, fără şobolani, fără parcuri neîngrijite, un Bucureşti în care să ne facă din nou plăcere să trăim, să muncim, nu doar să locuim”, a declarat Gabriela Firea, la evenimentul de lansare a candidaturii lui Rareş Hopincă la funcţia de primar al Sectorului 2 din partea alianţei PSD – PNL.

          Gabriela Firea a precizat că va candida pentru Primăria Capitalei „cu un gând optimist”. „Cu siguranţă intru (în competiţie – n.r.) cu gândul de a-i convinge pe bucureşteni că suntem soluţia corectă, soluţia bună, echipa social-democrată din Bucureşti, cu sprjinul Guvernului, cu sprijinul domnului prim-ministru, în echipă cu primarii de la sectoare. (…) Sunt absolut convinsă că împreună vom schimba faţa Capitalei. Ceea ce se întâmplă acum nu este o normalitate, nu se mai lucrează pe niciun şantier al Capitalei, toate obiectivele de infrastructură sunt închise. Bani au fost, fonduri au fost duble faţă de mandatul meu, dar banii au rămas nefolosiţi. Cred că cetăţenii au nevoie de primari care să facă rost de finanţare şi să aibă proiecte”, a susţinut candidatul PSD pentru fotoliul de primar general al Capitalei.

          PSD va valida săptămâna viitoare în forurile statutare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei, a declarat marţi liderul partidului, premierul Marcel Ciolacu. „Cred că e o procedură simplă, săptămâna viitoare, o să facem în online, până la depunerea candidaturii”, a spus Ciolacu, la sediul central al PSD. Ciolacu şi Firea au avut o primă şedinţă de campanie după ce s-a decis ca aceasta să fie candidatul partidului pentru Primăria Bucureştiului.

          Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, marţi, că Sebastian Burduja, candidatul liberal pentru Primăria Capitalei, este opţiunea care dă speranţe celor care nu s-au hotărât până în acest moment. „Între timp, domnul Sebastian Burduja a fost ales preşedinte al filialei Bucureşti, este normal ca, pe baza deciziei Biroului Politic Naţional, preşedinţii de filială să intre în competiţia politică. Domnul Sebastian Burduja intră în competiţia politică pentru Primăria Capitalei”, a spus Ciucă despre desemnarea lui Burduja pentru a candida din partea PNL la Primăria Bucureşti.

          Despre şansele PNL să câştige Primăria Capitalei, Ciucă a afirmat că acestea „sunt date de profilul candidatului”. „Vine de pe funcţia de ministru (ministrul Energiei – n.r.). Este opţiunea care dă speranţe celor care nu s-au hotărât până în acest moment. Există un segment de electorat nehotărât şi poate să îşi prezinte programul pentru Primăria Capitalei ca un nou intrat în această competiţie având la îndemână activitatea unui primar în funcţie sau a celorlalţi candidaţi care au fost deja primari. (…) Este unul dintre politicienii tineri, cu o pregătire şi o educaţie bună, a performat la nivelul ministerului Digitalizării, este acum în funcţie la ministerul Energiei, este foarte bine pregătit profesional, are viziune, este motivat, are o echipă şi o organizaţie care îl susţin, deci activul de partid se va mişca altfel”, a mai afirmat preşedintele PNL.

          Nicolae Ciucă a declarat că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti. Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. „A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj. Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

          Liberalul Sebastian Burduja a precizat marţi că va candida la Primăria Capitalei pentru că vrea ca bucureştenii să nu aleagă răul cel mai mic. „Partidul Naţional Liberal a decis să desemneze un candidat propriu pentru Primăria Municipiului Bucureşti. Primul după opt ani, iar acesta este un lucru bun, pentru că bucureştenii merită un model liberal de administraţie. Mereu am spus lucrurilor pe nume. Decizia de astăzi a fost asumată după prea multe ezitări. În loc să arătăm bilanţul dezastrului pentru bucureşteni, au fost generate nesfârşite scenarii, ipoteze şi dezamăgiri. Am pierdut timp preţios. Dar politica trebuie să fie despre cetăţeni şi viaţa lor, nu despre politicieni şi cariera lor”, a scris Sebastian Burduja, pe pagina sa de Facebook.

          El a adăugat că are un plan pentru „Bucureştiul Viitorului”. „Când am fost propus preşedinte al PNL Bucureşti, am primit multe mesaje de acest fel: „nu te băga, îţi vei rupe picioarele”. La fel s-a întâmplat şi astăzi. Şi mi-am reamintit de ce am revenit în România acum nouă ani. Pe patul de moarte, un om drag mi-a spus: „în viaţă să nu faci ce poţi, în viaţă să faci ce trebuie”. Testamentul bunicului meu a devenit crezul meu, pe care l-am urmat mereu, în cele mai grele clipe. Am văzut cu toţii ce se întâmplă când oamenii buni stau pe margine, iar oameni fără principii fac jocurile. Bucureştiul şi România nu mai au timp de pierdut. Candidez pentru Primăria Capitalei pentru că vreau ca bucureştenii, pentru prima dată după mulţi ani, să nu mai fie forţaţi să aleagă răul cel mai mic. Am un Plan pentru Bucureştiul Viitorului. Şi ştiu că nu sunt singurul care vrea schimbare. Vă aştept alături. Înainte, împreună”, a transmis liberalul.

          Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat marţi că lupta pentru fotoliul de edil al Bucureştiului se va da între el şi Cristian Popescu Piedone, chiar dacă în cursa electorală a intrat şi Gabriela Firea. „În configuraţia actuală, în continuare, primele două şase le am eu şi Cristian Popescu Piedone. De altfel, în sondajul pe care l-am făcut acum o lună, unul din slide-uri se referea la această posibilitate şi Cristian Popescu Piedone era mult înaintea Gabrielei Firea, chiar dacă ea era susţinută nu doar de PSD, ci de toată coaliţia PSD – PNL. Spun azi că, fiind alegeri într-un singur tur, care le polarizează, oamenii votează util, lupta se va da între mine şi Cristian Popescu Piedone”, a declarat Nicuşor Dan, la într-o intervenţie la Digi24.

          Cristian Popescu Piedone (PUSL), candidat la funcţia de primar al Capitalei, a infirmat, din nou, marţi zvonurile referitoare la o posibilă retragerea a sa din cursa electorală şi a declarat că alianţa PSD – PNL „complotează”, ca să îl susţină pe actualul edil, Nicuşor Dan. „S-a indus şi se induce, din nou, zvonul că Piedone se va retrage, că a fost de fapt un joc, o strategie şi, de fapt, candidaţii celor două formaţiuni politice aflate astăzi în alianţă au făcut în aşa fel ca să ajungă în acest punct, ca să îi reducă din voturile actualului primar general, Nicuşor Dan. Nu. Vă spun cu subiect şi predicat: nu au avut niciun gând de la început. Singurul lor gând, al mega-alianţei, primind ordin de zi pe unitate, să îl susţină în continuare pe Nicuşor Dan. (…) Da, asta este un complot în favoarea lui Nicuşor Dan”, a susţinut Cristian Popescu Piedone, după ce candidatul PUSL la Primăria Sectorului 1, Liviu Negoiţă, şi-a depus candidatura la Biroul electoral de circumscripţie.

          Întrebat dacă, în ultimele zile, a avut discuţii cu liderii PSD pentru o eventuală susţinere a candidaturii sale, Cristian Popescu Piedone a precizat: ”Încă o dată vă spun: şi de la început nimeni nu m-a sunat, şi de astăzi le recomand să nu mă sune nimeni, pentru că nu mă întoarce nimeni înapoi. Eu merg până la capăt”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?