Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

Vrancea, sub Cod PORTOCALIU de ploi și de INUNDAȚII; la munte va ninge


Un număr de 14 județe, printre care și Vrancea, se află sub Cod portocaliu de vreme rea începând de marți seară în timp ce pentru alte 21 de județe a fost emis un Cod galben, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). În intervalul 11 octombrie, ora 18:00 — 12 octombrie, ora 20:00, județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Prahova, Constanța și Tulcea, precum și zona de munte aferentă județului Dâmbovița se află sub Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, ninsori la munte și intensificări susținute ale vântului. În aceste zone se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 50…60 l/mp și pe arii restrânse 80…90 l/mp.
    Pe de altă parte, în perioada 11 octombrie, ora 15:00 — 13 octombrie, ora 10:00, județele Maramureș, Cluj, Bistrița-Năsăud, Alba, Mureș, Harghita, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Covasna, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Dâmbovița și municipiul București se află sub Cod galben de ploi.
    Potrivit meteorologilor, în special în sud-estul, estul și centrul țării, precum și în zonele montane și submontane, cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp. La munte, îndeosebi în zona Carpaților Orientali și Meridionali, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va prezenta intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze ce vor depăși la rafală 55…65 km/h cu precădere în regiunile estice și la munte și pentru intervale scurte de timp peste 75…80 km/h în zona litoralului, dar și pe crestele înalte de munte, unde va viscoli ninsoarea.

    Și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis două avertizări Cod galben și Cod Portocaliu. Fenomenele vizate sunt: scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare.
    Codul galben a fost emis pentru intervalul 11.10.2016 ora 18:00 – 13.10.2016 ora 16:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Olt – bazin superior și afluenții săi din județele Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea și Argeș), Argeș – bazin superior (județul Argeș), Dâmbovița (județele Argeș și Dâmbovița), Ialomița – bazin superior și afluenți (județele Dâmbovița și Prahova), Buzău – bazin superior și afluenți (județele Brașov, Covasna și Buzău), Trotuș (județele Harghita, Neamț și Bacău), Putna (județul Vrancea), Rm. Sărat (județele Buzău și Vrancea), Bistrița – bazin superior și afluenți (județele Suceava, Neamț, Harghita și Bacău), Moldova – bazin superior și afluenți (județele Suceava și Neamț), Suceava – bazin superior și afluenți (județul Suceava), Bârlad (județele Iași, Vaslui, Bacău, Vrancea și Galați), afluenții mici aferenți cursului mijlociu și inferior al Siretului (județele Bacău, Vrancea și Galați), afluenții Prutului (județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați) și râurile din Dobrogea (județele Constanța și Tulcea).
    Codul portocaliu este emis pentru intervalul 12.10.2016 ora 06:00 – 13.10.2016 ora 06:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Trotuș superior și afluenți (județele Harghita, Neamț și Bacău), Putna – bazin superior și afluenți (județul Vrancea), Bârlad superior și afluenți (județele Vaslui, Iași, Bacău, Vrancea și Galați), afluenții mici aferenți cursului mijlociu și inferior al Siretului (județele Bacău, Vrancea și Galați), afluenții mici ai Prutului aferenți sectorului aval s.h. Drânceni (județele Vaslui și Galați) și râurile din Dobrogea (județele Constanța și Tulcea).
    Fenomenele, precizează INHGA, se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice: Putna, Trotuș și Bârlad.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?