Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Fosta campioană Florenţa Mihai, director de turneu la „Trofeul Consiliului Judeţean Vrancea”


   „Vrancea Trophy – Trofeul Consiliului Județean Vrancea” se va desfășura pe terenurile din Complexul sportiv Milcovul, în perioada 29 iunie-6 iulie. În competiția propriu-zisă, care va începe la 2 iulie, vor intra în cursă 32 de concurenți la proba de simplu și 16 perechi în proba de dublu, sportivi proveniți din întreaga lume. „Spectatorii focșăneni vor putea vedea la lucru, între cei 32 de sportivi de pe tabloul principal, și tenismeni focșăneni cărora le pot fi oferite două wild card-uri din partea organizatorilor. Acestora li se vor adăuga alți tenismeni români care, eventual, vor promova din calificări și pe care organizatorii îi doresc în număr cât mai mare, atât pentru a-și testa valoarea într-o competiție de înalt nivel, cât și pentru a câștiga experiență internațională”, a precizat Petrică Butuc, ofițerul de presă al turneului. 
   „Vrancea Trophy – Trofeul Consiliului Județean Vrancea”, unul dintre cele 9 turnee futures din circui¬ tul masculin FRT PRO CIRCUIT în 2013, are premii în valoare de 10.000 de dolari, oferiți de Consiliul Județean Vrancea.  Organizatorii „Vrancea Trophy – Trofeul Consiliului Județean Vrancea” au elaborat afișul competiției, ce are în centrul său, ca un omagiu adus performanțelor sportive ale acestuia, pe fostul mare tenisman român Adrian Voinea, fost component al echipei de Cupă Davis a României, format ca sportiv pe terenurile Complexului Milcovul de regretatul profesor George Bucuroiu, inițiatorul turneului de la Focșani!
   „Vrancea Trophy – Trofeul Consiliului Județean Vrancea”,  turneu de tenis de mare tradiție, competiție sportivă cu cea mai mare anvergură din Vrancea, este oferit iubitorilor de tenis de Consiliul Județean și Federația Română de Tenis, care mai au alături  CS Unirea, Tenis Club Focșani, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea, Primăria Focșani și partenerii fără de care această competiție nu ar putea avea loc precum Pensiunea Monte Carlo, Hotel Unirea, Restaurant Corso, Revox Stantex, Carpatina, iar ca parteneri media se află și cotidianul Monitorul de Vrancea.
   Directorul de turneu va fi directorul de turneu al anului în Europa,  în 2012, fosta mare campioană Florența Mihai, după ce, în ediția anterioară a „Vrancea Trophy”, cea din 2011, domnia sa a fost alături de eveniment din postura de reprezentant al Federației Române de Tenis. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?