Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Beneficiarii fondurilor europene pot amâna plata taxelor şi impozitelor


   Firmele vrâncene care derulează proiecte europene pot solicita amânarea la plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor în limita sumelor pe care trebuie să le primească de la autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene. Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) a anunțat procedurile care trebuie urmate de agenții economici vrânceni pentru a beneficia de această facilitate fiscală. Amânarea la plată poate fi derulată pe o perioadă de maximum doi ani.

   Patronii vrânceni care au accesat proiecte europene, au probleme financiare, dar au de încasat sume de bani de la autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene în baza contractelor de finanțare, pot solicita amânarea la plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv a obligațiilor accesorii, respectiv dobânzi și penalități. Facilitatea fiscală este prevăzută în Ordonanța Guvernului 50 din 2013, prin care este reglementată acordarea eșalonărilor la plată. Procedurile legale pentru acordarea acestei facilități prevăd că amânarea se acordă în limita sumei de încasat de la autoritățile competente și în ordinea vechimii obligațiilor fiscale.
    Nu pot beneficia firmele împotriva cărora s-a deschis procedura insolvenței, care au deja o eșalonare la plată sau împotriva cărora a început executarea silită de către un alt creditor prin poprirea sumelor de încasat de la autoritățile competente. Amânarea la plată poate fi solicitată pentru mai multe obligații fiscale, însă în limita sumei care trebuie primită prin proiectul finanțat din fonduri europene. „În scopul amânării la plată, contribuabilul depune la organul fiscal competent cererea de acordare a amânării, precum și documentul emis de autoritatea competentă, în original, prin care se certifică cuantumul sumelor certe, lichide și exigibile pe care contribuabilul le are de încasat de la aceasta. Documentul se emite în termen de 5 zile de la data solicitării și este valabil 20 de zile de la data emiterii. Acesta trebuie să fie în termenul de valabilitate la data depunerii cererii de amânare la plată. La cererea de eliberare a documentului contribuabilul poate anexa o notificare prin care renunță la dreptul de a percepe sau încasa dobânzi, penalități sau accesorii de orice natură, aferente creanțelor de încasat de la autoritatea competentă. În documentul pe care-l va emite, autoritatea competentă va confirma că a luat act de notificarea contribuabilului”, arată informarea DGFP.

Cereri soluționate în 15 zile

    După primirea cererii de la firmă, Fiscul eliberează certificatul de atestare fiscală, care cuprinde obligațiile fiscale exigibile existente în sold la data eliberării acestuia și pe care îl comunică contribuabilului, fără ca acesta să plătească taxa extrajudiciară de timbru. În termen de 15 zile de la depunerea cererii, Fiscul trebuie să soluționeze cererea de amânare la plată, fie favorabil, fie prin decizie de respingere.
    Dacă cererea a fost aprobată, atunci se emite o decizie de amânare la plată a obligațiilor fiscale principale și o decizie de amânare la plată a dobânzilor, penalităților de întârziere sau accesoriilor de orice fel, aferente obligațiilor fiscale principale amânate la plată. „Pe perioada amânării la plată, pentru obligațiile fiscale principale amânate la plată operatorii economici nu datorează dobânzi, penalități sau accesorii de orice natură dacă au renunțat la perceperea sau încasarea de dobânzi, penalități sau accesorii de orice natură, aferente creanțelor de încasat de la autoritatea competentă. Dacă operatorii economici nu au renunțat la perceperea sau încasarea de dobânzi, penalități sau accesorii de orice natură aferente creanțelor de încasat de la autoritatea competentă acestia datorează dobânzi, penalități sau accesorii, pentru obligațiile fiscale principale amânate la plată”, arată DGFP.
    Finanțiștii precizează că dacă autoritățile care gestionează fondurile europene notifică inspectorii fiscali că suma înscrisă în documentul emis nu mai este datorată, în întregime sau în parte, amânarea la plată își pierde valabilitatea, total sau parțial. „În această situație, contribuabilul datorează dobânzi, penalități de întârziere sau accesorii de orice natură pe întreaga perioadă de amânare la plată”, explică DGFP.

Banii trebuie plătiți în maxim doi ani

    Amânarea la plată poate fi derulată pe o perioadă de maximum doi ani de zile, timp în care nu începe sau este suspendată procedura de executare silită pentru aceste obligații fiscale amânate. Dacă, în termen de doi ani, amânarea la plată nu a fost finalizată, aceasta încetează, iar organul fiscal comunică contribuabilului decizia de încetare a amânării la plată. „În acest caz, contribuabilul datorează dobânzi, pena¬ lități de întârziere sau accesorii pe întreaga perioadă de amânare la plată”, precizează DGFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?