-
Aerostar Bacău – CSM Focșani 2007 astăzi, 23 septembrie, de la ora 17:00, pe Stadionul Aerostar
Într-un campionat care a stratificat repede clasamentul seriei a 2-a a Campionatului Ligii a III-a, la Bacău se vor întâlni astăzi, 23 septembrie, de la ora 17:00, două dintre formațiile care vor juca și în play-off: Aerostar și CSM Focșani 2007. Ambele echipe au câte 9 puncte, ambele au pierdut în fața aceluiași adversar – Metalul Buzău. Sunt, adică, echipe de cam aceeași valoare și o întâlnire dintre ele poate avea orice deznodământ. În campionatul trecut, din șase întâlniri, două au fost câștigate de focșăneni – în retur, respectiv în play-off, iar de patru ori a fost egalitate. În acest campionat, CSM 2007 și Aerostar au marcat fiecare de câte 15 ori, însă apărarea focșănenilor este mult mai puțin penetrabilă decât a băcăuanilor – două goluri primite față de 8. Se poate spune că oaspeții de azi își pot valorifica capacitatea de a se organiza mai bine în defensivă, dar și forța de atac și să plece de pe stadionul Aerostar cu toate punctele puse în joc. Însă și băcăuanii sunt adversari redutabili și istoria apropiată a întâlnirilor directe indică mai degrabă un egal! Oricum, CSM 2007 va juca, așa cum o face de fiecare dată, pentru a câștiga!