Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

GALERIE FOTO: Volei – Fetele Focșaniului, în cantonament la Greșu!

  • Pregătirea la munte se încheie la 12 august, după care antrenamentele vor continua la Focșani

Jucătoarele echipelor de volei CSM Focșani 2007 – pentru Campionatul Diviziei A2 și CSS Focșani – pentru campionatul junioarelor, au început la 18 iulie pregătirea pentru viitorul sezon. După două săptămâni de antrenamente în sala de sport a Colegiului Tehnic Edmond Nicolau, voleibalistele pregătite de Alin Andrei Lazăr, principal, iar secund, Mihaela Tașkiran, la CSM Focșani 2007 și Cosmin Popa, la CSS Focșani, au urcat la munte. Se află încă în cantonament la Greșu unde, așa cum mi-a spus președintele Secției de Volei a CSM Focșani 2007, Emilian Crihană, ”condițiile de cazare și masă sunt foarte bune, fetele au făcut o consistentă pregătire fizică, pentru a fi ușor când începe campionatul, au lucrat și cu mingea, se bucură de ceea ce fac iar antrenorii sunt mulțumiți de modul în care ele răspund la nivelul de efort presupus de un cantonament montan. Este o atmosferă de colegialitate, de prietenie. Încercăm să sudăm echipa, acest lucru este cel mai important ”.

Un motiv de mulțumire al președintelui Emilian Crihană este că a reușit să convingă mai mulți sponsori să fie alături de echipe, de proiectul de dezvoltare a voleiului în Focșani. ”Ați văzut câte echipe de volei s-au desființat pentru că nu au mai avut susținere financiară de la buget sau din mediul privat. De aceea mulțumim sponsorilor noștri #wetterbest #altdorftehnik #baumit #isomat #thrakon #celesiv #jub #bcr #austrotherm #umo #kovostroj #altdorfprojekt #combrat #artafierdamaschin #romseh #emiraledil #conterra #fermavranceana #manosim #echipadetamplarie. Și îi asigurăm că susținerea pe care ne-o oferă se va regăsi în performanțele fetelor noastre!”

Federația Română de Volei a avut recent Adunarea Generală, a comunicat că a stabilit datele de începe a competițiilor din sezonul 2022-2023, însă deocamdată nu le-a comunicat și celor interesați. Adică echipelor! Oricum, formațiile de volei se vor antrena în continuare, pentru că în toamnă vor începe, oricum, campionatele! Cum este în cantonamentul de la Greșu al voleibalstelor Focșaniului, puteți vedea în imaginile ce însoțesc textul și care au fost preluate de pe pagina de facebook Academika Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?