Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Un bărbat din Vizantea Livezi și-a VIOLAT și UCIS MAMA

Un bărbat de 43 de ani din Vizantea-Livezi a fost arestat sâmbătă pentru 30 de zile sub acuzațiile de omor calificat și viol, victima acestuia fiind chiar propria sa mamă. Fapta acestuia ar fi avut loc săptămâna trecută, pe fondul consumului de alcool, iar în primă fază inculpatul nu ar fi recunoscut nimic. Femeia de 65 de ani a fost găsită inconștientă în casă pe 21 octombrie dimineața, de o asistentă medicală care venea din când în când la aceasta. Asistenta a și sunat la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță, însă în ciuda eforturilor cadrelor medicale, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

În paralel, a fost demarată o anchetă pentru moarte suspectă, conform procedurii, însă după ce a fost efectuată autopsia a reieșit că moartea femeii a fost una violentă, cauzată de insuficiență cardio-respiratorie acută, consecință a unui politraumatism cu fracturi costale multiple și numeroase alte traume, produse prin loviri repetate. De aici, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, existând suspiciuni cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor, iar ulterior a fost schimbată încadrarea juridică în omor calificat și viol.

Principalul suspect a fost de altfel fiul victimei, care locuia cu aceasta. Inițial, bărbatul nu a recunoscut nimic, ci doar a relatat că mama sa s-a simțit rău și a căzut pe scări, iar el a ajutat-o să se așeze în pat. În timpul anchetei, probele au conturat o altă situație de fapt, iar inculpatul a recunoscut că, pe fondul consumului de alcool, și-a lovit mama, în urma unui conflict cu aceasta. Cât despre acuzația de viol, inculpatul ar fi spus că nu își aduce aminte exact, dar nu a exclus să fi abuzat de victimă.

În baza probelor strânse până la acel moment, bărbatul a fost reținut vineri, iar sâmbătă a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. „(…) admite propunerea formulată Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpatului L. T. V. – cercetat pentru omor calificat şi viol, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.10.2021 şi până la data de 21.11.2021 inclusiv. (…) dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului L. T. V.. Dispune încunoştiinţarea unui membru al familiei inculpatului despre măsura dispusă”, se arată în încheierea tribunalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?