Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

Andrei Ionaș, dirijorul orchestrei „Ţara Vrancei”, va fi înmormântat mâine în Basarabia

Trupul neînsuflețit al lui Andrei Ionaș, dirijorul ochestrei Ansamblului Folcloric „Ţara Vrancei”, cel care a decedat sâmbătă noapte, este depus la Biserica „Adormirii Maicii Domnului‟ din Focșani, iar slujba de înmormântare va avea loc în acestă seară, în jurul orei 20:00. Mâine, cortegiul funerar va pleca spre Basarabia, locul natal al maestrului. „Pentru cei care doresc sa își ia rămas bun de la dirijorul Ansamblului Folcloric «Țara Vrancei» Andrei Ionaș, vă informăm că trupul lui este depus la Biserica «Adormirea Maicii Domnului» din Focșani (preot Fusaru). Slujba va avea loc în seara aceasta la ora 20:00, iar mâine, în jurul orei 11:30,  va pleca spre locul natal din Basarabia. Dumnezeu sa-l odihnească în pace!‟, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ansamblului Folcloric „Ţara Vrancei”.

Primarul Cristi Valentin Misăilă a postat, la rândul său, un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care își ia la rămas bun de la omul care în 1996 a ales să-și părăsească satul natal de dincolo de Prut și să se stabilească în Focșani. „Sunt alături de colegii de la Ansamblul Folcloric «Țara Vrancei», care astăzi și-au pierdut un camarad. Dumnezeu să-l aibă în pază pe maestrul Andrei Ionaș, cel care, de curând, devenise dirijorul orchestrei Ansamblului Folcloric «Țara Vrancei». Condoleanțe familiei, prietenilor și colegilor‟, este mesajul postat de primarul Cristi Valentin Misăilă pe pagina sa de Facebook în urmă cu câteva zile. Anul trecut în decembrie, Andrei Ionaș împlinise 60 de ani.

Monitorul de Vrancea transmite condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-i vegheze drumul lin spre cer!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?