Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Ministerul condus de liberalul „Grindă”: Locatarii ANL nu pot fi scutiți de plata chiriilor

Lamentările populiste penibile ale liberalilor focșăneni care „plângeau” de grija chiriașilor din locuințele sociale ale municipiului au fost doar fumigene electorale. Chiar Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, condus de deputatul liberal Ion Ștefan – „Grindă” a declarat că asemenea măsuri sunt nelegale, o asemenea decizie putând fi luată doar la nivelul Executivului, nu la cel al administrațiilor locale. Precizările conducerii ministerului vin după ce administrația locală a solicitat un punct de vedere asupra proiectului referitor la scutirea, suspendarea, amânarea plății chiriei pentru locuințele sociale, locuințele de serviciu, locuințele din fondul locativ de stat aflate în administrarea municipiului în contextul instituirii stării de urgență. „La nivelul Guvernului nu s-a aprobat nicio derogare în acest sens, motiv pentru care nu există temei legal pentru a da curs solicitării dumneavoastră”, se arată în răspunsul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației trimis către Primăria Focșani. De altfel, regulile în privința chiriilor sunt foarte clare. De exemplu, pentru locuințele ANL, municipalitatea focșăneană trebuie să achite, lunar, 85% din valoarea chiriilor către Agenția Națională pentru Locuințe. Banii trebuie achitați indiferent dacă sunt încasați sau nu de la chiriașii locuințelor.

Precizările referitoare la scutirea de la plata chiriilor pentru locuințele din fondul locativ de stat aflate în administrarea municipiului vin după ce, zilele trecute, liberalii focșăneni au împânzit facebook-ul cu postări despre proiectele de hotărâre pe care vor să le inițieze în Consiliul Local Focșani referitoare la scutirea de la plata chiriei pe toată perioada instituirii stării de urgență a chiriașilor ce dețin cu chirie locuințe sociale, din fondul locativ de stat, locuințe ANL sau locuințe de serviciu pe raza municipiului Focșani. Ori, încă de atunci li s-a transmis liberalilor că administrația locală nu are nicio atribuție și orice hotărâre în acest sens este fără temei legal.

De asemenea, nici propunerea de suspendare de la plata chiriei pentru spațiile din piețe și oboare nu are obiect, atât timp cât activitatea în aceste zone comerciale se derulează normal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?