Ediția: Sâmbătă 7 Decembrie 2024. Nr 6774
Ediția: Sâmbătă 7 Decembrie 2024. Nr 6774

APIA: Cereri de plată pentru circa 1,3 milioane de hectare de teren agricol, depuse până în prezent


Campania de primire a cererilor unice de plată în anul 2018 a contabilizat, până la ora actuală, 430.551 de cereri pentru o suprafață agricolă de circa 1,306 milioane de hectare, se arată într-un comunicat al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), transmis vineri.
Conform instituției, fermierii pot depune până pe data de 15 mai 2018, la Centrele județene sau locale ale APIA și la cel al Municipiului București, o singură cerere unică de plată, chiar dacă dețin suprafețe de teren în localități sau județe diferite. APIA precizează că pentru suprafețe mai mari de 50 de hectare de teren agricol cererile se depun la Centrele județene APIA, iar în cazul în care se care solicită o suprafață mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol cererile se depun la Centrele locale.
Sprijinul financiar este finanțat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și de la bugetul de stat, prin bugetul MADR. Etapele Campaniei 2018 sunt: 1 martie – 15 mai 2018 (depunerea cererilor unice), 1 iunie – 1 iulie 2018 (efectuarea controlului administrativ), 1 iulie – 1 octombrie 2018 (controlul la fața locului), 16 octombrie – 30 noiembrie 2018 (plata avansului din campania 2018), respectiv 1 decembrie 2018 – 31 martie 2019 (plata regulară a subvențiilor).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?