Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: CAMPANIA „DĂRUIM DE CRĂCIUN” S-A ÎNCHEIAT! Caravana darurilor pleacă mâine spre destinatari!


    Campania „Dăruim de Crăciun”, derulată și anul acesta de cotidianul „Monitorul de Vrancea”, Comunitatea OffRoad Vrancea, reprezentată de Marius Constantin, și prietenii săi va aduce, prin generozitatea sutelor de oameni care ni s-au alăturat, mare, mare bucurie în casele copiilor, bătrânilor și familiilor cu mulți copii din zona Jitia-Vintileasca și nu numai. Mâine, toate acestea vor pleca spre aceștia.  Despre o parte dintre beneficiarii campaniei noastre ați putut citi în edițiile din ultimele două săptămâni ale cotidianului „Monitorul de Vrancea”. Despre multe dintre cazurile care mai sunt nu am mai avut timpul și nici spațiul necesar pentru a vi le aduce în atenție, însă fără îndoială, Moș Crăciun va ajunge la toți, încărcat de daruri.
    Sute de pachete au ajuns de la deschiderea tradiționalei noastre Campanii „Dăruim de Crăciun” și la sediul redacției noastre, și la Marius Constantin. Alimente de bază, mii de jucării, articole de îmbrăcăminte, articole de uz casnic, încălțăminte, cărți, rechizite, dulciuri, detergenți, jocuri, conserve, fructe și multe, multe altele au fost aduse de foarte mulți cetățeni, fiecare cât a putut, din dorința de a contribui la bucuria de Crăciun oamenilor nevoiași.
Pentru că toate cazurile prezentate în paginile cotidianului nostru au fost distribuite neîncetat pe site-urile de socializare, au sosit și pachete din foarte multe județe ale țării, dar și din străinătate, unele pentru cazuri nominalizate, și vor ajunge acolo, altele pentru oricare alte cazuri și acestea au fost împărțite după necesități.
    Povestea bucuriei primirii de către destinatari a darurilor trimise de voi toți o veți putea citi în ediția de luni a „Monitorului de Vrancea”. Astfel, ediția 2017 a Campaniei noastre „Dăruim de Crăciun” a luat sfârșit. Dacă doriți să mai trimiteți daruri, le puteți trimite nominal, direct la destinatari. Atenție! Mai multe site-uri au preluat articolele noastre! De acum înainte, dacă doriți să trimiteți ajutoare, trimiteți-le direct la destinatari! Campania noastră s-a încheiat! Vă mulțumim!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?