Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Donații de excepție pentu Biblioteca Județeană Vrancea


Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu Vrancea a primit o valoroasă donație de carte destinată Fondului Leon Kalustian, din partea lui Radu Traian și Ioan Codreanu. Este vorba de colecția completă Bilete de papagal, director Tudor Arghezi, anul 1928/1930 – nr. 1-477, seria nouă a aceleiași publicații, 33 de numere, cărora li se adaugă și alte editoriale, cum sunt: Albina Vol. 1+2, 60 de numere, din perioada 1902-1916, Revista scriitoarelor și scriitorilor români, 43 de numere, din perioada 1929-1940 și 4 numere din Viața Basarabiei, din anii 1937-1938). De asemenea, a fost donat bibliotecii un set de scrisori inedite: I.D Sârbu către Leon Kalustian – 4 scrisori (o scrisoare este sub forma unei copii dactilografiate), două scrisori Cella Delavrancea către familia Kalustian și către Getta Cantuniari, Emil Prager către Leon Kalustian – o scrisoare și Nicolae Carandino către Leon Kalustian – o scrisoare.
    Acestora li se adaugă volumul Augustin Z.N. Pop, Mărturia documentelor de la vechile tiparnițe românești la Nicolae Labiș, care conține pe pagina de gardă o dedicație către Leon Kalustian și familia sa, din partea autorului, semnată la 12 martie 1985. În volum este și un bilet scris pe ½  hârtie A4 dictando, adresat lui Leon Kalustian, cu semnătură indescifrabilă.
„Pentru că și cărțile au o soartă a lor, cum s-a spus din vechime, câteva publicații, astăzi rare, au poposit din București la Focșani, din bibliotecile unor oameni generoși și iubitori de cultură, spre a fi donate bibliotecii noastre și cititorilor vrânceni. Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea își exprimă aleasa recunoștință față de domnul Radu Traian și domnul Ioan Codreanu, pentru gestul de generozitate manifestat prin donația materialelor documentare de excepție menționate mai sus, destinate Fondului Leon Kalustian, și pentru solidaritatea culturală dovedită cu acest prilej”, a declarat Teodora Fîntînaru, managerul Bibliotecii Județene Duiliu Zamfirescu Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?