Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Zece infracțiuni constatate de polițiștii vrânceni în timpul controalelor pe linie silvică


Polițiștii vrânceni au continuat și în perioada 29 mai – 05 iunie acțiunile de prevenire și combatere a delictelor silvice privind exploatarea, transportul, deținerea și comercializarea materialelor lemnoase. Au fost constatate 10 infracțiuni pe raza comunelor Nistorești, Paltin, Bîrsești, Cârligele, Fitionești, Milcovul, Soveja, Broșteni, Mera și Odobești.
    „În perioada 29 mai – 05 iunie a.c, polițiștii vrânceni au acționat pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice privind exploatarea, transportul, deținerea și comercializarea materialelor lemnoase, fiind desfășurate 110 de controale (101 pe drumurile publice, 7 în fondul forestier și 2 la depozite de material lemnos/ instalații de prelucrare a materialelor lemnoase). În urma activităților desfășurate au fost constatate 10 infracțiuni, din care 7 de natură silvică, potrivit prevederilor Legii nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic și a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 116,01 mc. material lemnos, în valoare de 22.193 lei și a două mijloace de transport. De asemenea, au fost aplicate 264 sancțiuni contravenționale, din care 17 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de 20.000 lei. Exemple semnificative:
    – La data de 1 iunie a.c, în urma controlului efectuat împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Focșani la depozitul de material lemnos al unei societăți comerciale, situat în localitatea Jariștea, s-a constatat că aceasta a expediat cantitatea de 76,02 mc. lemn de foc din specia fag fără proveniență legală. De asemenea, s-a constatat că administratorul societății nu a completat la zi, în ordine cronologică, registrul de evidență al intrărilor – ieșirilor de materiale lemnoase, fapt pentru care s-a procedat la sancționarea contravențională a societății pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a și art. 21 lit. c din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind confiscată contravaloarea cantității de 76,02 mc. material lemnos.
    – La data de 29 mai a.c, cu ocazia controlului efectuat în comuna Nistorești, punctul „Mișina”, s-a constatat că o societate din comuna Năruja, administrată de un bărbat din aceeași localitate, a depozitat cantitatea de 10,15 mc. lemn de foc din specia fag într-un spațiu pentru care nu a solicitat acord de distribuire și utilizare a documentelor cu regim silvic. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a societății potrivit prevederilor art. 19 alin. (2) lit. g din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind confiscată cantitatea de 10,15 mc. material lemnos.
    – La data de 29 mai a.c, cu ocazia controlului efectuat pe raza comunei Nistorești, punctul „Mișina”, s-a constatat că un bărbat din localitatea Năruja a deținut într-un autovehicul cantitatea de 10,23 mc. lemn de foc din specia fag fără proveniență legală. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a bărbatului potrivit prevederilor art. 19 alin. (2) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind confiscată cantitatea de 10,23 mc. material lemnos.
    – La data de 29 mai a.c, cu ocazia controlului efectuat la instalația de prelucrarea materialului lemnos aparținând unei societăți din comuna Paltin, situată în comuna Năruja, sat Podu Nărujei, s-a constatat că administratorul societății, în calitate de emitent al documentelor cu regim silvic, nu a respectat prevederile H.G. 470/2014, în sensul că nu a completat la zi registrul de evidență al intrărilor – ieșirilor de materiale lemnoase, fapt pentru care a fost sancționat contravențional conform prevederilor art. 21 lit. c din Legea nr. 171/2010 actualizată.
    – La data de 29 mai a.c, în fondul forestier de pe raza comunei Bîrsești, s-a constatat că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din specia cireș. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
    – La data de 29 mai a.c, în fondul forestier de pe raza comunei Bîrsești, s-a constatat că un bărbat din oraș Panciu ar fi tăiat fără drept arbori din specia salcâm.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tăiere fără drept de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 107 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
    – La data de 29 mai a.c, ora 10:00, pe raza comunei Cîrligele a fost depistat un bărbat din comuna Poiana Cristei, care transporta cu o autoutilitară material lemnos (lemn de foc din specia fag) fără proveniență legală. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos și a mijlocului de transport.
    – La data de 30 mai a.c, ora 18:30, pe DJ 205J – comuna Fitionești, a fost depistat un bărbat din localitate care transporta cu un tractor material lemnos (lemn de foc din specia gorun) fără proveniență legală. Bărbatul a fost sancționat contravențional potrivit art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos și a mijlocului de transport.
    – La data de 31 mai a.c, ora 12:15, pe DN 23A – comuna Milcovul, a fost depistată o autoutilitară care transporta cantitatea de 3,90 mc. material lemnos (lemn de foc din specia fag) cu un aviz de însoțire al cărui termen de valabilitate era expirat. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto conform prevederilor art. 19 alin. (2) lit. b din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 3,90 mc. material lemnos.
    – La data de 1 iunie a.c, în fondul forestier de pe raza comunei Soveja, aflat în administrarea Ocolului Silvic Soveja, s-a constatat că doi bărbați din localitate ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din specia brad. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
    – La data de 31 mai a.c, pe DN 2M – comuna Broșteni, a fost depistat un bărbat din localitatea Andreiașu de Jos care transporta cu autoutilitara cantitatea de 3,00 mc. lemn de foc din specia fag fără proveniență legală. Bărbatul a fost sancționat contravențional potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 3,00 mc. material lemnos și a mijlocului de transport.
    – La data de 1 iunie a.c, în fondul forestier de pe raza administrativ – teritorială a comunei Cîmpuri, aflat în administrarea Ocolului Silvic Soveja, s-a constatat faptul că doi bărbați din comuna Cîmpuri au tăiat fără drept și sustras arbori din specia fag.
În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări potrivit art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
    – La data de 3 iunie a.c, ora 13:35, pe DN 2M – oraș Odobești, a fost depistat un bărbat din municipiul Focșani care transporta cu o autoutilitară material lemnos (lemn de foc din specia plop) fără proveniență legală. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind confiscat materialul lemnos și mijlocul de transport.
    – La data de 4 iunie a.c, ora 20:30, pe DN 2M – comuna Mera, a fost depistat un bărbat din localitate care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 5,00 mc. lemn de foc din specia fag fără proveniență legală. Conducătorul auto a refuzat să transporte materialul lemnos la locul indicat de agentul constatator, fapt pentru care a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a și art. 21 lit. k din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind confiscată valoric cantitatea de 5,00 mc. material lemnos”, au transmis polițiștii din cadrul IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?