Ediția: Marți 18 iunie 2024. Nr. 6651
Ediția: Marți 18 iunie 2024. Nr. 6651

GALERIE FOTO : Consiliul Județean al Elevilor Vrancea are un nou președinte


Fosta vicepreședintă a Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Vrancea, cuzista Andreea Rânghianu, a fost aleasă presedinta acestui for. Alegerile au avut loc pe 1 noiembrie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean. Au fost vacante nouă funcții, fiind depuse opt candidaturi. Noul Birou Executiv al CJE a fost votat de președinții Consiliilor Școlare ale Elevilor sau delegații acestora.
Ca în fiecare an, concurenții au avut de susținut un discurs, prin care să convingă auditoriul, să răspundă la o sesiune de întrebări, ca mai apoi membrii Adunării Generale să treacă la procedura de vot. Anul acesta, principala concurență a fost pentru postul de Președinte, competiția fiind între eleva cuzistă Rânghianu Andreea și cea uniristă, Rogoz Roxana, câștigând, prin experiența și ideile sale, fostul vicepreședinte CJE, Rânghianu Andreea. Pentru posturile de Vicepreședinte, cât și pentru departamentele Avocatul Elevului, Învățământ gimnazial și teoretic, în ciuda discursurilor bine structurate, concurenții Ignat Marian, Cherciu Georgiana și Doniga Bianca își vor susține din nou candidatura, în urma voturilor insuficiente. Dat fiind aceste întâmplări, oportunitatea de a fi vocea elevilor se prelungește, până la următoarele alegeri. Dacă pe concurenții amintiți anterior îi așteptăm și la următoarele alegeri, pe Pleșa-Pătrășcan Raluca, Cucu Alexandru și Pora Laura, nu putem decât să-i felicităm și să le urăm mult succes în noul mandat, aceștia ocupând posturile de: Cultură, educație și programe școlare, PR și comunicare, respectiv departamentul pentru Învățământ profesional, tehnic și vocațional”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul CJE Vrancea.
Următoarele alegeri pentru Biroul Executiv vor fi pe 16 noiembrie, fiind vacante 2 posturi de vicepreședinte și câte unul de secretar, avocat al elevului și pentru învățământ gimnazial și teoretic. Prin urmare, doritorii sunt invitați să se înscrie în competiție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?