Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Tradiţia romilor promovată la ISJ


Elevii din Chiojdeni au prezentat ieri, la sediul Inspectoratului Åžcolar Județean, o expoziție de obiecte tradiționale ale etniei rome, în cadrul proiectului „Conecter – Economia bazată pe cunoaștere”. Exponate de toate felurile, care amintesc de obiectele folosite cândva de străbunii romilor, au putut fi admirate de pu-blicul larg. Obiecte tradiționale din lemn, de la linguri și până la vase, dar și costumele tradiționale vechi chiar și de șase decenii, au fost vedetele expoziției și au atras privi-rile tuturor vizitatorilor. Toate obiectele expuse au fost confecționate cu multă migală de elevii care au moștenit talentul de la părinți și bunici. „Elevii din Vintileasca sunt partenerii noștri în acest proiect, care vizează promovarea meșteșugurilor și  a tradițiilor etniei rome. Se știe că în comuna Chiojdeni avem un procent destul de ridicat de persoane de etnie romă și astfel am dorit atragerea copiilor spre aceste meșteșuguri și transformarea lor, în final, într-o sursă de venit”, a spus Cristi Tache, profesor la școala din Chiojdeni și managerul proiectului „Conecter – Economia bazată pe cunoaștere”.
Expozanții s-au declarat încântați de proiectul la care participă, pentru că, spun ei, își doresc să transmită mai departe tradiția neamului lor. „Cu ajutorul acestui proiect, am învățat cum se confecționează obiecte din lemn de uz casnic. Åži așa, la noi în sat, nu mai sunt decât câțiva meșteri și aceia mai lucrează doar din când în când. Noi încercăm să ducem tradiția mai departe cu obiectele acestea din lemn. Am confecționat linguri, pe care le-am putut și folosi”, a spus Lavinia Constantin, de 14 ani.
Proiectul se va încheia către finele acestei luni, cu o excursie în stațiunea montană Sinaia. Proiectul „Conecter – Economia bazată pe cunoaștere” face parte dintr-un amplu program național, ce se derulează cu succes și în alte județe ale țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?