Undeva, într-un fel de râpă de la marginea unui drum din Urechești, într-o casă ce pare să cadă la cea mai mică boare de vânt, trei surori și mama lor, Mariana Lunică, trăiesc într-o sărăcie cum rar îi e dat cuiva să vadă! Cătălina, Adelina și Ionela, în vârstă de 10, 6, respectiv 4 ani, nu au nimic, dar nimic din ceea ce compune îndeobște universul casnic al celorlalți copii, mai norocoși decât ele. Sărmanele fetițe se încalță cu cizmulițe scâlciate pe care le-au găsit aruncate-n drum de către cine știe cine. Se încălzesc doar după ora 16.00 când mama lor face cu zgârcenie focul, din lipsă de lemne. Și până mai ieri, când o delegație olandeză ce a vizitat Crucea Roșie Vrancea le-a cumpărat și le-a dus alimente, sărăcuțele nu aveau nici ce să mănânce. Dacă doriți să le ajutați să trăiască cât de cât omenește, puteți sprijini aceste fetițe dăruindu-le de la încălțăminte, îmbrăcăminte, rechizite, jucării și articole de igienă personală, până la pături, lenjerii, alimente neperisabile, lemne, chiar și materiale de construcție și orice altceva credeți că le-ar putea face viața mai frumoasă. Începând de luni, puteți aduce darurile voastre la sediul redacției noastre din strada Tinereții nr.1 din Focșani, vizavi de Școala nr. 10.
Vă propun să citiți povestea celor trei surori încercând să renunțați la judecăți și la prejudecăți… Încercați să vă gândiți doar la traiul lor necăjit și să îndepărtați tentația de a arunca toată vina pe mama lor. Mama lor care, dincolo de multe lucruri pe care și le reproșează și singură și care o fac să sufere, își iubește copilele așa cum doar o mamă o poate face. Zice că a încercat, atât cât a dus-o capul și cât a fost posibil, să se descurce muncind cu ziua. Mai zice că a luptat atât cât a putut să-și crească cei șapte copii, câți are în total, și nu i-a lăsat de izbeliște, deși tații lor i-au părăsit… Patru sunt mari acum, trecuți de 18 ani, unii plecați care-ncotro au văzut cu ochii, doar-doar or găsi leac pentru sărăcie. Lângă ea au mai rămas cele trei fetițe, făcute toate cu un om însurat.
„Asta a fost.. El e la casa lui, cu familia lui, n-a vrut să audă de copii, nu le-a recunoscut pe fete și nici pensie alimentară nu le plătește. Așa că ce să fac, le cresc și eu cum pot. Celălalt bărbat al meu, cu care am ceilalți patru copii, care au acum 18, 23, 20 și 26 de ani, mă bătea rău de tot, am trăit rău tare cu el. M-am despărțit de el că nu se mai putea și am venit aici, unde era mama… Când trăia mama mai era cum mai era, mai aveam și eu un ajutor, dar de când a murit nu mai am niciun sprijin”, a spus Mariana, mama celor trei surori.
Cocioabă primită de pomană
Dacă n-ar avea antena TV pe partea de acoperiș acoperită cu tablă, ai putea crede că dărăpănătura în care locuiesc cele trei fetițe ale femeii nu e altceva decât o casă de mult părăsită. Neîmprejmuită de vreun gard și aruncată parcă de cineva, precum o jucărie stricată, în buza unei râpe presărată cu gunoaie, respectiva cocioabă are doar două odăi: una în care stă un copil al Marianei cu familia lui și cealaltă în care locuiește aceasta împreună cu cele trei fetițe și câteodată, cu încă unul dintre fiii ei.
În odaia aceasta, cu pereți scorojiți și tavan ce stă să se prăbușească, sunt două paturi inconfortabile, cu perne și cuverturi murdare și veșnic jilave, și o masă pe care stau câteva miniaturi din pluș, o cană și… trei farfurii. Așezat pe colțul mesei, televizorul primit, ca și toate celelalte lucruri, de pomană, pare stingher și de-a dreptul surprinzător în acea sărăcie cruntă în care până și becul spânzurat de-un fir parcă s-ar fi rătăcit, straniu, de civilizație! Iar soba… soba în care femeia nu face focul mai devreme de ora 16.00, ca să economisească lemnele, te duce cu gândul la un pericol iminent: fără ușiță de protecție, gura spartă a acesteia lasă cale deschisă flăcărilor ce pot aprinde oricând, patul din vecinătate. „Casa asta am primit-o de la un unchi de-al meu, de pomană. A văzut că n-am unde să mă duc cu toți copiii și mi-a lăsat-o. Nu e cine știe ce, dar măcar avem unde trage acasă. Alături a fost casa părintească, dar s-a dărâmat… O să se dărâme și asta, că nu am cu ce s-o repar… Trăim greu tare. N-avem lemne, n-avem cu ce trăi. Tot ce am pe viața mea, asta este, ce vedeți… și ce-i pe noi…”, a spus Mariana. Ce-am văzut, v-am descris mai sus. Ce-i pe ele, pe mamă și pe cele trei copile… e de povestit. 
„De încălțat am găsit aruncate pe drum…”
Dacă nu ți-ar spune că o cheamă Cătălina, ai putea crede cu ușurință că fetița de zece ani este băiat. Cu un fes prea mare tras până la sprâncene, îmbrăcată cu o pereche de blugi și cu trupul învelit, în straturi, de un pulover, acoperit apoi de un hanorac murdar, unisex, copila avea în picioare doar niște espadrile jerpelite. „Le-am găsit pe drum, le-a aruncat cineva și eu le-am luat. Și astealalte tot pe drum le-am găsit, cu care se încalță surorile mele”, a explicat fetița care, ca să nu facă mizerie pe păturile răpciugoase întinse în loc de covor direct pe lutul rece al podelei, se mai și descalță de câte ori intră în odaie.
Ea a fost cea sacrificată să aibă grijă de surorile mai mici în timp ce mama lor trebuia să plece la muncă cu ziua. „N-aveam cu cine să le las, așa că am oprit-o de la școală. Nici nu aveam cum s-o mai trimit la școală că nici de îmbrăcat și încălțat nu aveam, și râdeau de ea ceilalți copii. Ceilalți copii ai mei mai mari n-au nici ei școală multă, că n-au fost posibilități. Și eu numai patru clase am făcut, din același motiv… Dar pe asta de șase ani, pe Adelina, aș vrea să fac tot posibiliul să meargă la școală, este deja în clasa 0 și îi place tare. Iar pe asta mică, pe Ionela aș vrea să o dau la grădiniță, dar este greu că dacă n-avem nici de unele…„, a spus Mariana.
Ajutor de la preotul Goleșteanu și prietenii olandezi ai Crucii Roșii
Mariana spune că ea, personal, aproape că s-a obișnuit cu răutatea și bătaia de joc a multor oameni din apropierea ei, care judecă poate prea ușor situații în care n-ar vrea să ajungă vreodată… Singurul om despre care spune că i-a întins o mână de ajutor ori de câte ori i-a fost extrem de greu, a fost părintele Nicolae Goleșteanu, de la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din parohia Urechești II. „Părintele mi-a adus tablă și mi-a acoperit o parte din casă, tot el mi-a plătit curentul, că eram debranșați de câteva luni, mi-a plătit și niște amenzi ca să pot primi și eu ajutorul social… Că din asta trăim, din ajutorul social și trei alocații. Tot el ne-a adus de îmbrăcat, ne-a dat și lemne… Este un om bun, n-am cuvinte să-i mulțumesc…”, a spus Mariana.
Tot părintele Nicolae Goleșteanu a adus, zilele trecute, acasă la femeie, delegația de olandezi de la Școala „De Haren” din regiunea Den Bosch, care a vizitat Filiala de Cruce Roșie Vrancea. Cele trei cadre didactice și patru elevi ai școlii respective au cumpărat, pentru familia Marianei, alimente de 150 de euro. Impresionați de condițiile inumane în care cresc cele trei fetițe, ei au hotărât ca, întorși în Olanda, să demareze o colectă de fonduri în care se va implica și Fundația „Ricoja” înființată în memoria lui Riet Daleweij, prietena Crucii Roșii Vrancea care a lăsat, prin familie și prieteni, ca proiectele sociale în județul nostru să continue. Ei doresc să încerce să strângă bani suficienți astfel încât, spre toamnă, să poată reveni să-i construiască Marianei și copiilor săi, măcar o cameră în care să poată trăi omenește.
Orice ajutor este binevenit
Chiar dacă alimente au deocamdată, până se vor întoarce olandezii să le ridice camera mult visată, fetițele Marianei mai au mare, mare nevoie de ajutor. Un ajutor constând în haine curate, rechizite pentru cea mijlocie, jucării, șampon, săpun, detergent, geci călduroase, lenjerii, pături, lemne… orice le-ar putea face traiul de zi cu zi mai frumos… Pentru că n-a reușit să le cumpere niciodată încălțări noi, mama copilelor n-a putut să spună ce numere poartă acestea. Iar trocii găsiți pe drumuri, pe care micuțele îi aveau în picioare erau prea tociți ca să se mai poată citi pe talpa lor mărimea, și oricum prea mari pentru tălpile lor micuțe… „Așa au dus-o toată iarna. Dar sunt bune și așa, că altfel înghețau…”, zice Mariana.
Așadar, dacă aveți pe acasă lucruri pentru fetițe în vârstă de 10, șase și patru anișori, care au rămas mici fetițelor voastre și care încă mai pot fi purtate, veniți cu ele la sediul redacției noastre! Dacă aveți jucării pentru vârsta lor, care să le aducă un pic de bucurie în viețile atât de întunecate, nu ezitați să le dăruiți! Și mai ales, dacă puteți, faceți-le să simtă, poate pentru prima dată în viața lor, cum este să fie încălțate cu ghetuțe sau cizmulițe călduroase…
Acolo, în cocioaba dărăpănată aruncată pe una din râpele Urecheștiului, trei copile care n-au nicio vină pentru felul în care viețuiesc, ar putea trăi, cu ajutorul cititorilor noștri, prima minune din viața lor! Minunea de a primi daruri!
