Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Opt atleţi vrânceni s-au pregătit în Salina Cacica


Anul 2014 a început în forță pentru atleții de la Liceul cu Program Sportiv Focșani. Timp de 10 zile, opt atleți pregătiți de antrenorul Marius Batog au efectuat un stagiu de pregătire la Salina Cacica (Suceava), una dintre cele mai vechi exploatări din Europa de sare recristalizată din saramură. Atleții care au participat la stagiu sunt: Ionuț Taban, Cristian Gheorghe, Fănuț Jan Tofan, Richard Lazăr, Răzvan Gheorghiaș, Alexandru Arbunescu, George Dristaru și George Buzdugan.
Astăzi (sâmbătă-n.r.), atleții de la LPS Focșani vor participa la prima competiție oficială a anului, Cupa Bistriței. Ajunsă la cea de-a 30-a ediție, competiția organizată de Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Bacău se va desfășura pe 17 și 18 ianuarie, în Sala de Atletism și va fi rezervată Seniorilor, Tineretului și Juniorilor I, întrecere la care vor participa și atleți de la CS Unirea Focșani.
Pe 24 și 25 ianuarie, Bacăul va gazdui și prima etapă a Campionatului Național pentru Seniori, Tineret și Juniori care era programată, inițial, în București. Concomitent cu runda inaugurală a Naționalelor, Sala de Atletism din Bacău va asigura și scena desfășurării Campionatelor Naționale Universitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?