Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Începe Campionatul Judeţean de şah pentru seniori


În perioada 30 aprilie – 2 mai 2010 la Grupul Åžcolar de Industrie Ușoară din  Focșani se va desfășura cea mai importantă competiție șahistă a anului, Campionatul Județean de șah la seniori, ediția 2010. Vor participa numai șahiști legitimați la cluburile din județul Vrancea, care se vor întrece în două serii stabilite pe criteriul va-loric. În seria I (prima grupă valorică) se vor regăsi cei mai buni șahiști seniori și, ca invitați, câțiva dintre cei mai buni șahiști juniori din județ. În seria a II-a (grupa valorică secundă) se vor regăsi șahiști seniori mai puțin consacrați, în curs de consacrare, cei care doresc să se legi-timeze cu ocazia acestui turneu precum și mai mulți juniori și copii de perspectivă. Åžedința tehnică va începe vineri 30 aprilie 2010 la ora 16.00 iar prima rundă se va desfășura începând cu ora 17.00. Programul desfășurării rundelor în zilele de 1 și 2 mai 2010 se va stabili de comun acord în cadrul ședinței tehnice din 30 aprilie. Competiția este organizată de Direcția Județeană pentru Sport a Județului Vrancea, care va oferi premii, și Asociația Județeană de Åžah Vrancea.
Concursul este omologat la Federația Română de Åžah și va fi condus de reputatul arbitru Vasile Dragomanu, membru al Consiliului Director al Federației Române de Åžah.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?