Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

FOTO: Kick boxing – Sportivii de la CS Nidan Focșani, de patru ori pe podium la Cupa României

 

  • Trei medalii de argint și o medalie de bronz

La Cupa României la kickboxing light, de sâmbătă, 6 mai, organizată de Federația Română de Arte Marțiale de Contact și Clubul Warior Urban Gym din Brăila, CS Nidan Focșani a participat cu șapte sportivi. Patru dintre aceștia au urcat pe podiumul de premiereLaura Caloian, Alexandra Tinică și Mirela Voicu s-au clasat pe locurile 2 la categoriile la care au participat și au primit medaliile de argint, iar Andrei Nicolau s-a clasat al treilea, cu medalie de bronz.

Managerul clubului, sensei Dănuț Pleșa Plugaru mi-a declarat după concurs: ”A fost o competiție puternică la care au participat 250 de sportivi, care a debutat  la orele 9.30 și s-a încheiat la orele 22. Inițial, Laura Caloian Laura și Mirela Voicu au fost înscrise la Campionatul Național de kickboxing la ring (care a avut loc în aceeași zi la Brăila) pentru proba de lupta  K1, însă, din păcate nu au avut adversare astfel încât cu două zile înainte de concurs au fost înscrise la proba de luptă pentru tatami, dar și aici au existat probleme pentru toate cele trei sportive. Au fost nevoite să urce în categorie astfel încât au concurat cu sportive mai grele cu cca 5 kg și mult mai înalte. Cu toate acestea au reușit să-și înfrunte adversarele fără să abandoneze și chiar să facă un adevărat spectacol. În calitate de antrenor încerc să respect principiile teoretice și dau ca exemplu pe dr. Tudor Bompa care recomandă în Teoria și metodologia antrenamentului ca în competițiile oficiale de lupte să fie înscriși doar sportivi cu vârsta de peste 12 ani. Din acest motiv numărul de participanți la competiții este mai restrâns”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?