Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Aparatură modernă pentru Centrul de recuperare şi reabilitare neuromotorie


Centrul social de recuperare și reabilitare neuromotorie pentru persoane adulte din Panciu va fi dotat cu echipamente medicale și aparatură de specialitate. Contractul pentru achiziționarea aparaturii a fost scos la licitație, având o valoare de 185 mii lei fără TVA. Valoarea eligibilă a întregului proiect este de 1.552.432,36 lei
Primarul orașului Panciu, Iulian Nica, a semnat, anul trecut, contractul de lucrări în cadrul proiectului „Centrul social de recuperare și reabilitare neuromotorie pentru persoane adulte Panciu – Cod SMIS 18599”. Edilul a declarat atunci că obiectivul general al proiectului îl constituie îmbunătățirea calității infrastructurii serviciilor sociale din orașul Panciu pentru asigurarea accesului cetățenilor la servicii sociale. „Acest centru de recuperare va fi amenajat la parterul fostei Case a Agronomului, de pe Bulevardul Independenței, și va asigura servicii sociale pentru persoane adulte, pe o rază minimă de 50 kilometri. În centru vor fi tratate, prin kinetoterapie și fizioterapie, persoane adulte care au suferit diferite afecțiuni neuromotorii. Centrul va fi dotat cu o sală de gimnastică și recuperare. De asemenea, în cadrul centrului va exista un cabinet de masaj, cu pardoseală caldă și parchet laminat, dotat cu birou, mese pentru masaj și o chiuvetă racordată la apă curentă și apă caldă menajeră”, a precizat Iulian Nica. 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?