Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

FOTO: Tombolă cu 50 de câștigători, în Focșani, de Ziua Internațională a Cărților

Comunicat de presă:
          Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a participat marți, 23 aprilie 2024, la tombola dedicată elevilor de gimnaziu, sub titlul de „50 de cărți pentru 50 de cititori”. Evenimentul a avut loc în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Focșani, cu prilejul Zilei Mondiale a Cărții și Drepturilor de Autor. Extragerea celor 50 de câștigători a fost realizată de către voluntarii din Consiliul Local al Tinerilor. În perioada imediat următoare, fiecare copil al cărui nume a fost extras din urnă va fi invitat la Primăria Municipiului Focșani pentru a-și putea ridica premiul constând într-o carte câștigată la această tombolă. Înscrierea a avut loc în perioada 18 – 23 aprilie 2024, în fiecare școală generală din Municipiul Focșani fiind instalată o urnă special amenajată pentru formularele completate de către copii. Mulțumim elevilor focșăneni pentru interesul acordat competiției organizate de Primăria Municipiului Focșani și mai ales pentru dorința a citi o carte tipărită într-o lume a tehnologiei, când aproape orice informație se află la doar un click distanță. Însă nimic nu se compară cu experiența oferită de lectura unei cărți bune care ne îmbogățește mereu sufletul. La mulți ani tuturor iubitorilor de carte!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?