Azi, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, la Centrul de zi „Micul Prinț”, unde fac terapie 80 de copii cu autism, este nu doar tristețe, ci de-a dreptul disperare! Alice Pruteanu, cea care a înființat, a luptat și a dezvoltat acest centru, de i s-a dus buhul în întreaga țară ca urmare a rezultatelor excepționale obținute, spune că, efectiv, nu știe cât va mai putea „merge așa. Anul acesta am împlinit zece ani de când funcționăm. Dar din martie 2013, de când am pierdut, ca urmare a celor întâmplate cu Liviu Jitea, peste o treime din finanțare, supraviețuim în regim de avarie. Am luat măsuri din cele mai drastice, primul lucru la care am renunțat au fost, din păcate, salariile… Le luăm când putem… Trăiesc paradoxul de a avea specialiști extrem de bine formați, de pe mâinile cărora ies copii recuperați și pe care nu-mi permit să îi pierd, dar pe care nu îi pot plăti pentru că îmi este foarte greu să adun fondurile necesare. Cu tot cu subvențiile de la Ministerul Muncii și de la Consiliul Județean, tot rămân 10 mii de lei pe care trebuie să-i adunăm din sponsorizări lună de lună, ca să putem supraviețui!”, a explicat Alice Pruteanu.
La zece ani de la înființare, în loc să se dezvolte și să se extindă, Centrul de zi pentru copii cu autism „Micul Prinț” agonizează din cauza… „autismului” celor ce ar putea să-l ajute, dar nu o fac. Pur și simplu fondurile insuficiente pun în pericol recuperarea a 80 de copii care frecventează acest centru, copii veniți nu doar din localitățile Vrancei, ci și din județe din întreaga zonă de Sud-Est a țării.
Psihologul Alice Pruteanu, cea care a ridicat practic acest centru, a luptat din răsputeri pentru formarea specialiștilor și pentru tot ce înseamnă bunul mers al acestui serviciu vital pentru recuperarea micuților atinși de autism, spune că procurarea sumei lunare de care depinde funcționarea centrului pentru încă și încă o lună, a devenit aproape o misiune dacă nu imposibilă, oricum extrem de dificilă. Ea a explicat că centrul funcționează, de doi ani încoace, în regim de serioasă avarie ba mai mult, din aceeași cauză a fost nevoită să renunțe la un proiect câștigat, ce viza extinderea serviciilor la adolescenți și tineri cu autism.
„Odată cu cele întâmplate cu domnul Liviu Jitea am rămas fără mai bine de o treime de finanțare pentru Centrul Micul Prinț, dar și fără partener în acest proiect. Este înfiorător de greu să semnezi o hârtie de renunțare la un proiect după ce îl câștigi… Nu știu cât mai merge așa. Copii vin tot mai mulți, părinții au aflat de centrul nostru, au auzit de reușitele noastre și nu au unde să se ducă în altă parte. Unii vin de departe, fac eforturi mari, stau în gazdă perioade lungi de timp numai să știe că copilul lor va fi recuperat. În momentul de față avem 80 de copii împărțiți în regim de zi și ambulatoriu. Cam 55 vin la grădiniță, iar restul după amiaza, la terapie. Chiar dacă suntem în situația în care suntem, nu am putut renunța la acei copii care sunt cazuri sociale și ai căror părinți nu pot plăti contribuția de 300 de lei lunar, pentru că le-am răpi orice șansă de a se recupera și nu putem face asta. Mergem cu ei mai departe, iar recompensa cea mai mare pentru noi este aceea de a vedea un copil că ajunge să frecventeze unități școlare de masă. În septembrie, din copiii de la grupa mare au plecat atât în grădinițe și școli normale, cât și la școala «Elena Doamna». Dintre aceștia, sunt copii care au început programe de integrare graduată, adică sunt asistați de specialiști de-ai noștri pe parcursul orelor. Asta înseamnă iarăși personal…”, a explicat Alice Pruteanu. Iar existența banilor pentru plata specialiștilor este pusă mereu și mereu sub semnul întrebării.
Un copil cu autism necesită minim opt terapeuți, care… trebuie plătiți!
Alice Pruteanu a explicat că Ministerul Muncii nu subvenționează leafa specialiștilor, iar fără specialiști, adică fără psihologi, kinetoterapeuți, psihopedagogi, logopezi, alți terapeuți, copilul cu autism nu poate fi recuperat. Iar Alice Pruteanu a declarat că un copil cu autism are nevoie de minim șapte, opt terapeuți care să lucreze intensiv cu el, specialiști care trebuie plătiți.
„Avem 80 de copii la 19 angajați plus unul cu contract de prestări servicii. Ministerul Muncii, care ne-a subvenționat cu 12.552 lei, nu permite ca din acești bani să plătim salariile specialiștilor, iar un copil cu autism are nevoie de șapte, opt specialiști care să lucreze cu el pentru ca să poată fi obținute rezultate. Consiliul Județean Vrancea ne susține cu 7.700 lei, din care plătim 50% din salariul specialiștilor, care nu este deloc mare, plus utilitățile. Din contribuțiile părinților mai avem 9000 de lei, dar tot ne mai lipsesc în fiecare lună 10 mii lei pe care trebuie să-i adunăm cum putem. Cu salarii și cheltuieli de întreținere, ne sunt necesari 38 mii lei lunar, bani pe care nu-i avem în totalitate. Așa că în fiecare lună, de doi ani încoace, prima grijă este plata datoriilor la finanțe, pentru contribuții datorate la stat pentru toți cei 19 angajați cu normă întreagă, toți cu studii superioare, pentru că altfel ne închid conturile. A doua grijă este achitarea celorlalte datorii, de exemplu apă, telefon, consumabile etc. Iar dacă după asta mai rămâne ceva, ce rămâne împărțim la 19 angajați… Nu am avut încotro, am luat măsuri din cele mai drastice, adică am lăsat la urmă salariile… Vă dați seama că sunt salariate care au la rândul lor copii, familii, cheltuieli, nevoi și nu-mi pot permite să îmi bat joc de ele. Ele își fac treaba în mod profesionist, deși se confruntă cu lipsuri greu de suportat. Sunt oameni extrem de formați și dedicați, de pe mâinile cărora ies copii recuperați și nu îmi pot permite să îi pierd! În fiecare lună căutăm sponsorizări, încerc să compensez aceste lipsuri cu înțelegerea mea, cu un climat de muncă altfel decât în alte părți… La noi, deși munca ce se depune e foarte grea, nu există stres”, a spus Alice Pruteanu.
„Să închidem centrul e cel mai simplu, dar ar fi o dovadă de lașitate”
Oricui ar vizita astăzi Centrul „Micul Prinț” nici prin cap nu i-ar trece greutățile substanțiale cu care se confruntă. Atmosfera caldă, plină de afecțiune, răzbate din orice colțișor al centrului, fie că este vorba de holuri pur și simplu, sau de sălile de terapie ori consiliere. În fiecare dintre acestea, terapeuții lucrează neîncetat cu copiii, cu o răbdare dumnezeiască. Sunt oameni frumoși și calmi, profesioniști desăvârșiți care s-au format și specializat în cei zece ani de când s-au dedicat copiilor cu autism și despre care, aflând ce necazuri au, juri că au găsit secretul supraviețuirii din… te miri ce și mai nimic!
Deși se confruntă cu lipsuri serioase în propriile familii, ca urmare a salarilor primite fragmentat și când dă Dumnezeu, deși au la rândul lor copii care trebuie hrăniți, îmbrăcați, îngrijiți, trimiși la școală, deși au și ei facturi de plătit ca oricine, atunci când pășesc în lumea centrului lasă toate grijile deoparte, știind bine că de ei depinde, zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă, viitorul unui pui de om ce a venit pe lume… altfel. Iar la plecare, probabil își îmbracă iar „haina” doldora de probleme și se întorc acasă la ai lor, știind bine că a doua zi vor reveni la serviciu fără să aibă certitudinea unui salariu, dar cu credința nestrămutată că sunt de mare folos.
Câți dintre noi ar rezista așa? Câți ați avea puterea să strângeți din dinți, să îndurați lipsuri și nevoi, să vă condamnați și familiile la asta luni de-a rândul, numai din spirit de solidaritate, din dragoste pentru copiii altora, din respect pentru nobila profesie pe care v-ați asumat-o? „Pentru mine, e cel mai simplu să închid centrul, dar ar fi o dovadă de lașitate. Avem o responsabilitate față de toți acești copii, față de părinții acestora, dintre care mulți de abia reușesc să facă față plății contribuției și a altor cheltuieli pe care le implică venirea cu ei la terapie. Și vin tot mai mulți copii… din Vrancea, din Botoșani, din Râmnic, din Tecuci, din Galați, de peste tot… La ei acasă nu au găsit unde să facă terapie eficientă și atunci au venit aici, cu mari sacrificii, pentru că au auzit de rezultatele noastre… dacă se va închide acest centru, rămân mai departe oamenii care lucrează aici, specialiști formați, care știu meserie și care, dacă-și vor înființa cabinete de exemplu, îi vor putea ajuta, dar atunci costurile acestor părinți vor fi mult mai mari, pentru mulți de nesuportat…”, a explicat Alice Pruteanu.
Generozitatea sponsorilor, șansa la supraviețuire
Doamne ferește pe oricine să aibă un copil cu tulburări din spectrul autist! Să se confrunte cu problemele inerente și să știe că ar putea exista o șansă la normalitate pentru micuțul lui, dar să nu aibă banii (foarte mulți) cu care, prin terapii îndelungate prestate în aceeași perioadă de timp de diverși specialiști, să o dobândească! Să duci un copil cu autism la șapte, opt specialiști săptămânal, pe cont propriu, costă o avere! Centrul „Micul Prinț” însă, a însemnat, de-a lungul ultimilor zece ani, pentru zeci, sute de părinți și copiii lor, certitudinea că se poate! Specialiștii „Micului Prinț” au demonstrat că se poate! Au redat încrederea și speranța, au adus fericire în suflete care înainte tremurau de teamă și neputință… Iar serviciile oferite aici, reușitele de necontestat au transformat acest centru într-o mândrie a Vrancei!
Acum însă, „Micul Prinț” este în pericol să se prăbușească peste toate speranțele și nevoile și deznădejdea tuturor acestor părinți și a copiilor lor. Pentru că „Micul Prinț” nu mai are suficienți bani. Pentru că dintre specialiștii de acolo, unii trebuie să umble lună de lună după sponsorizări. Pentru că toată această hăituială între „a fi” și „a nu mai fi” secătuiește de puteri oameni care și-ar putea dedica mai bine priceperea și timpul folosit alergării după semenii generoși, copiilor care au nevoie de ei. „Ne este foarte, foarte greu. Eu mizez totuși pe faptul că seriozitatea de care am dat dovadă în fața sponsorilor noștri face ca aceștia să ne investească cu încredere, sper că nu vor avea reticență în a ne mai da… Am demonstrat de-a lungul timpului că fiecare bănuț pe care ni l-au dat l-am folosit aici, am dezvoltat serviciul, am investit numai și numai în el. E greu să spui stop unui lucru care merge strună, pe care l-am făcut să meargă așa. E un serviciu pentru care merită fiecare zi în care vii aici, ne caută medici din țară, trimit copii la noi. Acest centru e deja o filosofie terapeutică, deja se știe despre tehnica «Micul Prinț…»”, a mai spus Alice Pruteanu.
Oricine dorește să contribuie la salvarea „Micului Prinț”, o poate face direct, la sediul acestuia din Focșani, strada Cuza Vodă nr. 56. Nu trebuie să aveți propriul copil, nepotul sau copilul vreunui prieten afectat de autism, ca să înțelegeți ce înseamnă autismul! Mergeți la Centru, vizitați-l, iar Alice Pruteanu vă va povesti câtă încredere în dobândirea normalității înseamnă pentru fiecare dintre acești copii, pentru părinții lor, fiecare donație!
Un leu=o speranță! Haideți să ajutăm „Micul Prinț”!
