Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Un inspector de la Finanțe a făcut-o lată! A spart o vitrină, a luat o bere și a condus băut


   Un inspector fiscal de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea a făcut-o lată în noaptea de joi spre vineri. Băut fiind, inspectorul aflat în concediu de odihnă a spart o vitrină frigorifică, din care a luat apoi o bere. S-a urcat la volan și a plecat. Totul s-a întâmplat pe raza comunei Valea Sării, iar bărbatul a fost oprit în trafic în apropiere de Focșani, după cum ne-au precizat surse oficiale din rândul anchetatorilor. „La data de 27 iunie a.c., orele 01.20, D.Cosmin Alin din com. Valea Sării a sesizat prin SNUAU 112, că persoane necunoscute au forțat ușa unei vitrine frigorifice din fața magazinului pe care îl deține în aceeași localitate, de unde au sustras o sticlă cu bere, după care au părăsit locul deplasându-se către Focșani cu un autoturism VW Passat. Autoturismul indicat a fost identificat și oprit la orele 02.20, pe raza comunei Bolotești, la volan aflându-se P. Gabriel Marian de 39 ani din Focșani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o îmbibație alcoolică în aerul expirat de 0,85 mg/l, fiind ulterior condus la Spitalul Militar Focșani pentru recoltarea probelor biologice de sânge.În cauză a fost întocmit dosar penal”, ne-au precizat polițiștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?