Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

GALERIE FOTO: A început asfaltarea străzilor din Panciu


   Trei străzi din orașul Panciu au beneficiat, în această săptămână, de lucrări de asfaltare. Este vorba despre Cooperației, Decebal și Mircea cel Bătrân. Lucrările fac parte din proiectul „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de interes public (străzi)”, component al Planului Integrat de Dezvoltare Urbană al orașului Panciu și finanțat prin POR 2007-2013. „Pentru comunitatea locală, acesta reprezintă un proiect deosebit de important deoarece, prin intermediul lui, vor fi reabilitate și modernizate un număr de 18 străzi din zona centrală a orașului”, a declarat primarul Ion Petre.
    Lucrările de asflatare au debutat marți, 30 aprilie, pe strada Cooperației. „Putem spune, pe drept cuvânt, că este o zi istorică, deoarece această stradă nu a fost asfaltată niciodată în ultima jumătate de secol, fiind pavată cu piatră”, a explicat Ion Petre. Tot marți, a fost asfaltată și strada Decebal, pentru ca în cursul zilei de ieri, de aceleași lucrări să beneficieze și strada Mircea cel Bătrân. „Dorința administrației locale este ca lucrările de reabilitare și modernizare care vor fi realizate prin intermediul acestui proiect să fie de calitate, pentru ca toată lumea să fie mulțumită și să nu existe reclamații ulterioare. Noi am avertizat, și ținem să reamintim acest lucru și acum, că nu vom semna pentru recepția lucrărilor până când nu vom verifica respectarea standardelor impuse de proiect. Este o lucrare de anvergură care implică o finanțare pe măsură și nu ne putem permite greșeli”, a afirmat Ion Petre.
    Acesta a precizat că asfaltarea va continua și după sărbătorile de Paște, pe străzile George Coșbuc, 1 Mai, Teilor, Mihai Viteazul, Libertății și Ghiocei, după care vor intra în proces de modernizare și străzile Mihai Kogălniceanu, Cuza-Vodă, Titu Maiorescu,  Bulevardul Independenței, Ciprian Porumbescu, Afumați, Traian, Cracalia și Eroilor.
    Proiectul „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de interes public (străzi)” are o valoare de 13.785.007 lei, din care 218.888 lei reprezintă contribuția locală de 2% din costul eligibil al investiției.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?