Până să am copii, nu observam copiii altora. Eram prea ocupată cu propria-mi generație, probabil. Abia după ce am început plimbările cu căruciorul, am văzut că orașul e plin de alte cărucioare, de triciclete, role, mingi, șotroane, desene pe asfalt.
Ce observ de peste trei ani încoace este că verile umplu orașul cu copii, iar iernile-l golesc. Åži nu înțeleg de ce. Cum vine noiembrie, cum dispar copiii. Abia prin martie îi vezi umplând din nou spațiile de joacă, aleile dintre blocuri, trotuarele, Piața Unirii, parcurile.
Din noiembrie și până-n martie, mulți părinți își zoresc spre casă copiii ieșiți de la școală sau grădiniță, copii cu fulare care le acoperă toată fața, de abia li se mai văd ochii. Ici colo câte un cărucior mai plimbă un bebeluș.
Iar eu, alături de alte ființe dătătoare de viață, mă întreb de ce. Iarna, zăpada, aerul rece sunt bucurii pentru copii. Åži sănătate curată, căci afurisiții de microbi au șanse scăzute să se dezvolte. Germenii cresc la căldurică, la umezeală, în colectivități, în spații închise și neaerisite, în apartamente, nu la minus câteva grade Celsius, nu în ninsoare ori în zăpada proaspăt căzută, numai bună de făcut bulgări și cazemate și oameni cu morcovi pe post de nas.
În parcarea din fața Sălii Polivalente nu ai loc vara de copii, mămici, tătici și bunici. Dar cum dă puțin frigul, nu mai găsești pe nimeni. La fel la locul de joacă din spatele blocului, unde, cât e cald, cele patru leagăne gârbovite sunt balansate de puști cât e ziua de lungă. Iarna însă, când ajunge zăpada până la genunchi, intrăm doar noi și câte-un cățel speriat, dar curios.
Toți doctorii recomandă să scoatem copiii din case, să nu le punem fularul peste nas, să nu-i ținem cu căciuli în case, să nu fie mai cald de 22-24 de grade Celsius în locuințe, dar mulți nu țin cont de aceste recomandări și fac exact invers.
Copilul nu se îmbolnăvește dacă este scos în frig, desigur, îmbrăcat adecvat, ci dacă este ținut înfofolit la căldură. Nimeni nu zice să-l scoți din casă pe vânt, pe ploaie torențială, dar nici să-l pui să hiberneze pentru patru-cinci luni.
Fetița mea adoră (chiar ăsta e cuvântul pe care ea îl folosește) să sară în bălți, drept pentru care nu am oprit-o, ci i-am luat cizme de cauciuc. Adună bețe pe care le bagă în bălți și spune că pescuiește. Bineînțeles că băiețelul o imită, dar nu-i este încă în puteri să dea la pește cu finețe, așa că lovește apa cu bățul, până ne umplem de stropi.
O reclamă inspirată suna cam așa: Murdărirea este bună. Åži chiar așa cred că este. Mașina de spălat rufe funcționează zilnic, avem cel mai mare consum de apă din blocul cu zece etaje. Dar consider că jucându-se și, inevitabil, murdărindu-se, descoperă lumea, devenind mai inteligenți, mai curioși.
Am văzut la un post de televiziune, o anchetă despre copiii abandonați în spitale, care luni de zile și chiar ani stăteau în pătuțuri. Nu erau scoși de acolo niciodată, așa că la un an jumate nu puteau merge, nu știau să comunice ori să socializeze. Întreaga lume a unui copil era un pătuț cu gratii.
Nu vreau să fac dintr-un apartament lumea copiilor mei. Îi scot când ninge, când plouă mărunt și liniștit, când e zăpada cât ei de mare, îi las să bage mâinile în pământ, să sară în bălți, să mângâie cățeii. Apoi, primul lucru pe care îl facem când ajungem în casă este să ne spălăm bine pe mâini. Hainele murdare le dăm la spălat. Åži rămânem cu experiența jocului, a descoperirii, a cunoașterii.
