Sfântul Isaac Sirul (care, după cercetările făcute asupra scrierilor sale, ar fi trăit către sfârșitul secolului al V-lea), în Cuvîntul LXXII, Epistola III, are următoarea reflecție filocalică: ,,Tăcerea e taina veacului viitor. Iar cuvintele sînt uneltele lumii acesteia.” Așa cum este concepută fraza (în traducerea din grecește a lui Dumitru Stăniloae, Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, vol.10, Ed.Humanitas, București, 1999), în care se induce ideea cuvintelor pe post de unelte (a se înțelege oameni care uneltesc), nu ne putem ascunde surprinderea că un pustnic din deșertul Sinaiului, cu mai bine de 1.500 de ani în urmă, a intuit arma cea mai eficientă a omenirii din zilele noastre: manipularea. Este uimitoare această reflecție concepută radical, în condițiile în care, după atâta timp, manipularea face ravagii.
Suntem dezinformați cu rea credință în numele unor formule politice pompoase: se înființează partide, organizații, uniuni, federații, false alianțe de prietenie între state. Se invocă democrațiile care, în subsidiar, au la bază rațiuni economice. Sunt regizate în laboratoare crize – economice, politice, sociale – și lansate pe piață cu ajutorul media, cu scopul secret al unui colonialism bazat pe cinism, exploatarea resurselor (în special a forței de muncă, ieftină în colonii) și libera circulație a capitalurilor. Sunt inventate războaie în numele valorilor civilizației umane care, în ascuns, nu fac decât să introducă într-un circuit economic legal armamentul din stoc. A intrat în circuitul afacerilor până și asigurarea pentru terorism. Personal cred că s-a ajuns prea departe și ne însușim cu prea multă ușurință nenorocirile de tot fel, falimentele popoarelor, necazurile și încercările de tot felul prin care trece omenirea în numele unui viitor abulic, mereu amânat.
Așa cum a intuit Sfântul Isaac Sirul, manipularea a devenit o artă. Este perfecționată continuu, ca o armă de asalt de ultimă generație. Ierarhiile nu mai sunt luate în seamă ca atare și locul acestora a fost ocupat de o masă gelatinoasă în care se ascund cei care dau ordine. Recent, se induce ideea că Rusia nu înseamnă nimic. Dacă nu ai o instrucție intelectuală medie, poți să crezi acest lucru. Prin anii ’90 un politician român ne îndemna să stăm cu spatele la Moscova. Mulți tineri de astăzi riscă o judecată de valoare simplă, bazată pe îndemnul politicianului român din anii ’90. Fără se se gândească la patrimoniul cultural rusesc, unic în lume, reprezentat de Dostoievski, Tolstoi, Cehov sau Gogol, la Rusia tânărului Pușkin, la filmele lui Nikita Mihalkov, Andrei Tarkovski (FOTO), Eldar Ryazanov sau Serghei Bondarchuk, la cel mai faimos pictor rus de icoane Andrei Rubliov, la Ilia Repin sau Ivan Șișkin, la Ceaikovski, Rachmaninov sau baletul de la Teatrul Balșoi din Moscova.
O excelentă parodie la adresa regimurilor obscure și corupte din estul Europei (compusă ingenios și curat, cu o plăcere a ironiei capabilă să cucerească orice cititor, dar și cu o oarecare compensație melancolică ce întristează) am găsit în nuvela Aventurile unui kakanez în Pokerania (din volumul Aesopice, Supliment la revista Oglinda Literară, 2011) scrisă de prozatorul Gheorghe Andrei Neagu. Iată un fragment din finalul nuvelei: ,,Iar în zilele ce urmară, Patronarhul și oamenii lui ieșiră învingători în alegeri. Și din nou <La trei chitici> veselia a pus stăpânire pe toți și pe toate, așa cum numai în zilele bune de altădată se mai pomenise așa ceva. Și din nou femeile își făcură datoria…”
Ceea ce rămâne după lectura nuvelei lui Gheorghe Andrei Neagu este tăcerea despre care vorbea Sfântul Isac Sirul. Ca un recurs al veacului următor.
LILI GOIA
