Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

GALERIE FOTO: Echipa de rugby seniori a primit „botezul“ primarului Bacinschi


   După mulți ani, rugby-ul vrâncean la nivel de seniori revine în actualitate. Noua echipă de rugby seniori, CSM 2007 – CSÅž Focșani s-a reunit ieri pentru a doua oară la Stadionul Tineretului, apoi jucătorii și staff-ul tehnic au fost la Primăria Focșaniului, unde s-au întâlnit cu primarul Focșaniului, Decebal Bacinschi. La întrunirea de ieri au participat managerul echipei, antrenorul emerit Viorel Ion, directorul CSM 2007, Marian Rădulescu, directorul LPS, Mihai Petruț și Vica Mincă, cea care va fi viitorul maseur al echipei.
   20 de jucători care au evoluat de-a lungul timpului pentru echipa de pe Milcov, dar care între timp și-au încheiat socotelile cu alte echipe din țară, au aflat condițiile pe care le va avea noua echipă, dar și programul pentru viitor. „Antrenamentele vor începe pe 1 septembrie, vor fi patru pe săptămână, iar sezonul va debuta în luna aprilie a anului viitor. Le mulțumesc, și în mod special domnului primar Decebal Bacinschi care a fost și sper că va rămâne inițiatorul acestui proiect, și îl asigur că sportivii de la CSM 2007 CSÅž Focșani nu îi vor dezamăgi și îi vom face să fie mândri că sunt vrânceni, dar și directorului de la CSM 2007, Marian Rădulescu”, ne-a declarat managerul echipei, Viorel Ion, care a mai precizat că, în afara lui Nămoloșanu, restul jucătorilor sunt născuți în Vrancea.
   La rândul său, edilul-șef, Decebal Bacinschi le-a urat multă baftă jucătorilor și i-a asigurat că va face tot posibilul ca Primăria și Consiliul Local să fie alături de echipă. „Finanțarea va fi posibilă și pe baza rezultatelor pe care le veți avea în campionat. Îmi doresc ca această nouă echipă să progreseze și în câțtiva ani de zile să ajungem în elita rugby-ului românesc”, a spus Bacinschi. Jucătorii vor avea contracte de muncă la clubul CSM 2007 Focșani, iar salariile pe care le vor avea rugbiștii sunt cuprinse între 8 și 12 milioane de lei vechi.
   Bacinschi a solicitat ca în perioada următoare, conducerea echipei să prezinte lotul de jucători și un deviz al cheltuielilor până la finalul acestui an, dar și cheltuielile pentru participarea în Divizia A. Mai mult, o parte din rugbiști vor fi angajați la unele societăți comerciale. Rugbistul vrâncean Costică Merșoiu va fi antrenorul echipei de seniori de la CSM 2007 Focșani. Sportivul descoperit și format la Liceul cu Program Sportiv Focșani de antrenorul Viorel Ion a fost ales să pregătească noua echipă a Focșaniului, care va activa în eșalonul al treilea al rugby-ului românesc.

Colectivul tehnic al noii echipe:
-antrenor principal: Costică Merșoiu,
– antrenori secunzi: Costică Dima și Romeo Păun,
– antrenor cu linia de treisferturi: Valentin Busuioc.

Lotul de jucători:
Costică Dima (fost căpitan al echipei din 2003, a jucat în Franța și Italia),
Adrian Dima (campion național de juniori și tineret, a evoluat în Italia),
Alin Alexe (campion național cu echipa Under 18 și locul 4 cu România la Campionatul European),
Valentin Pașol – a evoluat în campionatul Italiei,
Andrei Frățilă – promovat de la echipa de juniori,
Alexandru Brăileanu – component al Naționalei de tineret și campion european cu Naționala în Spania (2010),
Costică Drilea – promovat de la juniori,
Ionuț Ciuciur,
Marcel Cojocaru, Valentin Buzea, Mihai Cojocaru (fost jucător la Constanța),
Andrei Bunea – fost component al naționalei de juniori,
Ionuț Nămoloșanu – fost component al naționalei de juniori,
Valentin Vișan – fost component al naționalei de juniori,
Bogdan Irimia – fost la juniori și la Arad,
Dragoș Torok – promovat de la juniori,
Cosmin Cărădan – fost component al naționalei de juniori,
Valentin Busuioc – va fi antrenor-jucător,
Cosmin Oiță, Gabriel Asaftei și Florin Ofileanu (fost jucător la Olimpia București).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?