Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

Fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, cercetat de DNA


   Fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, fostul șef al vămilor, Viorel Comăniță, și fostul șef al SIPI Constanța, Dan Secăreanu, sunt cercetați de DNA, alături de omul de afaceri Radu Nemeș și soția acestuia, pentru complicitate la evaziune în legătură cu importul de produse petroliere, au declarat surse judiciare. Aproximativ 40 de percheziții au fost derulate de anchetatorii anticorupție, în acest caz.
Åži Codruț Marta, fostul șef de cabinet al lui Blejnar, este învinuit în acest caz.
   Potrivit surselor citate, cei patru sunt cercetați pentru complicitate la evaziune fiscală și sprijinirea unui grup infracțional organizat, toată investigația pornind de la omul de afaceri Radu Nemeș.
Concret, prin firmele pe care le controlau Radu Nemeș, soția sa și concubina acestuia s-ar fi importat produse petroliere de o anumită calitate, iar după intrarea în țară aceștia ar fi declarat produsele petroliere la o calitate mult inferioară. Sursele citate precizează că prin această procedură ilegală s-a urmărit plata unei accize mult mai mici pentru produsele petroliere în timp ce ele erau vândute în realitate pe piața neagră la o sumă mult mai ridicată.
   În acest fel a apărut evaziune fiscală cercetată de procurorii anticorupție. Referitor la Blejnar, Comăniță și Secăreanu sursele citate menționează că cei trei ar fi avut cunoștință de activitățile ilegale ale firmelor lui Nemeș, context în care fie nu au intervenit, fie le-au sprijinit.
   Fostul șef al ANAF a declarat că nu a fost chemat la audieri la DNA și nici nu a fost informat că ar fi acuzat în vreun dosar. Fostul șef al ANAF a subliniat și că nu îl cunoaște pe omul de afaceri Radu Nemeș, cel de la care, potrivit surselor judiciare, ar fi pornit toată investigația în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?