Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Aproape două milioane de kilometri, parcurşi de ambulanţe


   Unul din 10 vrânceni a solicitat ambulanța anul trecut. Potrivit statisticilor Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), ambulanțele au răspuns unui număr de 39.500 solicitări, venite din partea vrâncenilor. Din total, 38.330 au fost cazuri urgente, iar 1.200 au constat în consultații medicale oferite la domiciliu.
Cele 40 de autosa-nitare din parcul SAJ au parcurs peste 1,8 milioane de kilometri, respectiv 71 de mii de ore de rulaj. Majoritatea vrâncenilor care au fost transportați la diverse spitale din județ și din afara acestuia, au beneficiat de asistență medicală calificată și de măsuri de prim ajutor înainte de internare. Din cauza stării foarte grave în care se aflau, mulți dintre acești bolnavi au fost transferați la clinicile universitare din Iași, București și Galați.
   Focșănenii, adjudenii și păncenii au fost cei care au solicitat cel mai mult ajutorul medicilor de la Ambulanță, anul trecut, în timp ce localnicii din Năruja și Reghiu au fost cei care au apelat cel mai rar la ambulanță.
   Conducerea SAJ spune că solicitările venite din partea populației s-au dublat în ultimii ani. Dacă în urmă cu 5-6 ani, ambulanțele parcurgeau cel mult un milion de kilometri anual, acum, această cifră este aproape dublă. Din păcate, un procent important din solicitările adresate Ambulanței îl reprezintă cazurile ușoare, chiar banale, care consumă foarte multe resurse din bugetul instituției, care și așa este mic.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?