Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Consiliere pentru şomeri


Sala de spectacole a Casei de Cultură din Panciu a găzduit, ieri, o șe-dință de consiliere pentru șomerii care vor beneficia de cursurile de formare profesională incluse în proiectul  „Calificare și sprijin pentru o nouă șansă pe piața muncii”, finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POSDRU). Gazdele evenimentului, Ciprian Balș și Daniela Gheorghe, de la Centrul de Calificare și Formare Profesională „Fax Media Consulting” Ploiești, partener în proiect, alături de Primăria Panciu, le-au spus celor prezenți de ce este extrem de importantă activitatea de consiliere a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Consilierea șomerilor nu urmărește altceva decât identificarea problemelor de natură profesională ale acestora, în vederea soluționării lor într-un timp cât mai scurt. „Printre dumneavoastră sunt atât șomeri indemnizați, cât și șomeri care au ieșit din plată. Pentru fiecare, este foarte important să vă orientați către un curs de calificare profesională care să vă ajute să găsiți un loc de muncă”, a spus Daniela Gheorghe, care a arătat că și instrumentele de lucru ale consilierului profesional sunt foarte importante în atingerea obiectivelor urmărite de persoanele fără loc de muncă. În încheierea întâlnirii cu șomerii, reprezentanții „Fax Media Consulting” i-au ajutat pe cei prezenți să-și completeze corect atât CV-ul, cât și chestionarele care alcătuiesc dosarele de înscriere la cursurile incluse în proiectul finanțat de POSDRU și pentru care au optat, respectiv administrator pensiune turistică; operator introducere, prelucrare și validare date; viticultor și îngrijitori bătrâni și copii la domiciliu; inițiere în competențe informatice și limba engleză. Potrivit Danielei Gheorghe, acestea vor începe la jumătatea lunii martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?