Statul a ajuns cu tăierile și în rândul asistaților social care au reușit să își găsească un loc de muncă. Cu toate că obțin un venit minim de 600 de lei, statul cere „taxă de protecție” și acestora. Astfel, dacă o persoană cu dizabilități își găsește un loc de muncă, trebuie să plătească 80% din salariu pentru cazarea, mâncarea și serviciile de care beneficiază. Din 600 de lei pe care îi primește de la angajator, 480 de lei trebuie să-i dea statului. Cu ce mai rămâne și ce își poate cumpăra din bani este ușor de înțeles… mai nimic. La fel se întâmplă și cu cei care au pensie și locuiesc, de exemplu, la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională (CITO) Odobești. Legea este pentru toți asistații din țară, astfel că aceștia nu se înghesuie când vine vorba de muncă. Pentru că nu sunt încurajați.
Din aproximativ 400 de asistați social care locuiesc la CITO, doar 20 lucrează cu contract de muncă și plătesc cei 80% din venituri. Persoanele sunt mulțumite că pot fi de ajutor și le mai rămân și lor bani pentru a da copiilor sau pentru a-și cumpăra ceva. Asistații sunt înțelegători și nu doresc nimic de pomană, însă se pare că Guvernul chiar a exagerat. Eugenia Corodeanu a lucrat în trecut, când taxa era fixă, de doar 150 de lei pe lună, dar acum nu mai caută să se angajeze. Din cauza unor probleme personale, dar și din cauza statului. Primea 500 de lei de la o firmă de confecții, dădea 150 de lei taxa „de protecție” la stat și, din banii care îi rămâneau, plătea naveta la Focșani. Acum nu mai muncește așa că statul i-a pierdut și pe cei 150 de lei. „Am muncit în confecții. Primeam 500 de lei și dădeam o taxă fixă de 150 de lei la stat. Nu mi-ar fi convenit să muncesc acum și să dau 80% din salariu”, ne-a spus femeia, în vârstă de 46 de ani. Cei care încă mai lucrează sunt mulțumiți că au un mediu în care pot socializa, sunt mândri de ei că pot fi de ajutor, însă, când vine vorba de venituri, înghit în sec. Nu sunt mulțumiți că trebuie să cotizeze la stat, însă dacă ar părăsi Centrul nu s-ar descurca. „Din salariu mi se oprește 80% întreținerea în Centru. Asta e legea. Părerea mea este că 80% este foarte mult, dar dacă aș părăsi Centrul cred că aș fi muritor de foame. Îmi rămân în mână după o lună de muncă 50 de lei”, ne-a spus Adrian Åžtefan Mada, 39 de ani. Bărbatul ar fi mulțumit dacă i-ar opri maxim 60% pentru a putea avea și el o satisfacție după o lună de muncă, dar statului nu-i pasă. Îi ia banii pe motiv că cheltuie pentru întreținerea lui. Guvernului nu-i mai pasă că Adrian nu se alege cu mare lucru după ce muncește 30 de zile.
Aceeași sumă ar da-o și Elvis Lefter, de 40 de ani. Nu ar pleca din Centru de frică și asta pentru că, spune el, salariile din societate sunt foarte mici și nu permit traiul. Condamnați să locuiască în Centru toată viața, asistații se resemnează. „Eu rămân cu 100 de lei după o lună de muncă. Sunt îngrijitor la Direcție. Am un copil și îi mai cumpăr lui câte ceva când iau banii. Sunt de acord să îmi oprească pentru întreținere 60-65%, dar 80% este prea mult”, ne-a spus Elvis Lefter.
Statul are de pierdut
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea cunoaște probleme asistaților, însă nu poate încălca legea. Directorul, Daniela Nicolaș, a trimis mai multe adrese Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) în care a relatat nemulțumirile beneficiarilor. „Noi am făcut adrese la ANPH și am sesizat faptul că beneficiarii sunt nemulțumiți de procentul de 80% din ve-nituri pe care trebuie să-l plătească. Banii nu sunt folosiți de noi, merg la bugetul de stat. Cu siguranță, de la momentul în care s-a stabilit acest cuantum, beneficiarii nu au mai fost interesați să lucreze, iar în cazul pensionarilor cu o indemnizație mai mare, a venit familia și i-a cerut înapoi”, ne-a spus Daniela Nicolaș. Conducerea DGASPC a propus plata diferențiată și în timp, însă Guvernul a ținut-o pe a lui. „Este exagerat 80%, măcar 50%. Pe unii îi împiedică să mai lucreze pentru că din cei 20% nici măcar nu le ajung să își plătească naveta”, spune Nicolaș.
Åži șeful Serviciului de Evaluare a Persoanelor cu Handicap, Valerica Bojoaică, este de aceeași părere și spune că tot statul are de pierdut. „Din punctul beneficiarilor de vedere e frustrant, dar ținând cont și de contextul socio-economic în care suntem, nici persoanei din mediul familial nu-i rămâne prea mult. Mai ușor se integrează în societate tânărul dacă îl sti-mulezi, vede că îi rămâne și un bănuț de buzunar, are o altfel de deschidere. Intră în societate, apoi e tentat să abandoneze, tot statul rămâne deficitar, pentru că statul cheltuie pentru o persoană cu dizabilități în jur de 2.000 lei pe lună”, spune Valerica Bojoaică.
