Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Toţi absolvenţii intră în Bac


Celor 22 de absolvenți de la clasa a XII-a F, profilul Åžtiințele Naturii, de la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, le-au fost semnate foile matricole, astfel încât pot intra liniștiți în examenul de Bacalaureat. Secretara Paulina Roșcan este în concediu medical, așa că actele au fost semnate de cea de-a doua secretară a unității, în urma unei decizii a directorului liceului.
Într-o adresă venită, ieri, de la Ministerul Educației la Inspectoratul Åžcolar și Liceul Pedagogic este precizat faptul că secretara unității de învățământ trebuie să semneze toate documentele școlare care să permită continuarea susținerii examenului de Bacalaureat de către elevi. „Clasa de științe ale naturii de la Liceul Pedagogic a fost inclusă, la solicitarea unității de învățământ, în cifra de școlarizare începând cu anul școlar 2006/2007 prin HG nr. 405/2006, știind că elevii au fost înmatriculați, au fost prezenți la cursuri, au fost evaluați, au primit note, precum și faptul că dreptul la învățătură este garantat de Constituția României. Vă dispunem ca până astăzi, 25 iunie, să procedați la eliberarea tuturor documentelor școlare care să permită continuarea susținerii examenului de Bacalaureat de către absolvenții clasei de științe ale naturii. Menționăm că încălcarea atribuțiilor de serviciu, așa cum este în speță eliberarea documentelor școlare, poate atrage atât răspunderea disciplinară cât și penală”, se arată în adresa venită de la minister. Urmare a adresei, secretara Dorina Bunea a semnat documentele. „În urma documentului venit de la minister, în care este specificat ca secretara să semneze actele necesare care să permită intrarea în Bacalaureat, totul s-a rezolvat. Având în vedere că doamna secretară Paulina Roșcan este în concediu medical din data de 23 iunie, am emis o decizie de predare a atribuțiilor secretarei Dorina Bunea, care a semnat fișele matricole ale celor 22 de elevi ai clasei de științe ale naturii, așa cum este prevăzut în adresa venită. Am dus fișele la centrul de examinare a Colegiului «Unirea», iar elevii se vor prezenta la examen”, a susținut directorul Liceului Pedagogic „Spiru Haret”.
Cei peste 3 mii de absolvenți de clasa a XII-a din județ sunt așteptați să susțină prima sesiune a exa-menului de Bacalaureat. Absolvenții de liceu vor fi grupați pe cele nouă centre de examinare, care vor funcționa la Colegiul Național „Unirea”, Colegiul Național „Al. I. Cuza”, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Grupul Åžcolar de Transporturi Auto, Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” și Liceul Teoretic „Emil Botta” din Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?