Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Sindicaliştii de la metrou ameninţă cu grevă în jur de 15 iunie dacă le vor fi reduse salariile


Sindicaliștii de la metrou amenință cu greva generală în aproximativ două săptămâni, dacă Guvernul va adopta un act normativ prin care să le fie diminuate salariile.

Președintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Rădoi, a declarat astăzi că în maxim două săptămâni se poate ajunge la greva generală dacă le vor fi tăiate salariile motivul fiind denunțarea unilaterală a contractelor colective de muncă.

„Legea spune că poți declanșa conflictul de interese dacă nu se mai respectă contractul colectiv, adică dacă nu se mai respectă nivelul salariilor negociate. Astfel că, pe la jumătatea lunii iunie, putem declanșa greva generală pe termen nelimitat dacă se vor reduce salariile angajaților de la metrou”, a spus președintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Rădoi

Rădoi a precizat că organizațiile din patru județe, respectiv Caraș Severin, Gorj, Bihor, Alba, au trimis deja tabelele cu semnături pentru susținerea grevei.

În urmă cu aproximativ trei ore, angajații de la RATB au renunțat la greva de solidaritate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?