Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Colegiul Economic, pe podium cu o firmă de exerciţiu


Una dintre firmele de exercițiu de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani a fost desemnată câștigătoarea celei de-a II-a ediții a concursului „Business Plan” de la Constanța. „FE GOLDEN WINE MK SA”, compusă din elevii manageri Narcis Rizea și Claudiu Matei, sub îndrumarea profesoarei Sonica Dărmănescu, a câștigat locul I în cadrul etapei regionale a concursului și va fi cea care va reprezenta regiunea S-E a firmelor de exercițiu în etapa națională a competiției. La concursul ce s-a desfășurat vineri, la Constanța, au fost prezente opt firme de exercițiu din județele Constanța, Vrancea, Buzău, Tulcea, Galați și Brăila. Mariana Barde, director al Raiffeisen Bank Constanța, a fost cea care a desemnat „FE GOLDEN WINE MK SA” ca având cel mai bun plan de afaceri fictiv. Profesoara Sonica Dărmănescu s-a declarat mulțumită de performanța afaceriștilor în devenire pe care îi coordonează. Ea a subliniat că acest concurs a avut menirea de a-i ajuta pe elevi să se familiarizeze cu mediul de afaceri și să se obișnuiască cu tot ceea ce înseamnă un business de succes. „Concursul are ca scop valorificarea spiritului antreprenorial al elevilor, familiarizarea acestora cu activitățile specifice mediului bancar real. Firma de exercițiu este o metodă didactică modernă, care are ca scop dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale elevilor prin simularea proceselor interne desfășurate într-o firmă reală și a relațiilor sale cu alte firme și instituții. Conceptul facilitează dobândirea competențelor necesare unui întreprinzător dinamic: gândire critică, luare de decizii, asumarea respon-sabilității, lucrul în echipă, inițiativă, auto-organizare și autoevaluarea resurselor individuale” , a subliniat Sonica Dărmănescu, cadru didactic la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”.
De remarcat este faptul că toate aceste firme de exercițiu concepute și dezvoltate de elevi și profesori funcționează, la nivel națio-nal, sub coordonarea Centralei Rețelei Firmelor de Exercițiu/Întreprinderilor Simulate din România (ROCT), care funcționează ca departament în cadrul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?