Senatorul Jan Vraciu, actualul președinte al PD Vrancea a fost implicat, în urmă cu cîtva timp, într-o afacere dubioasă, care seamănă perfect cu o operațiune de spălare de bani. Operațiunea, în care a mai fost implicată o firmă de ucrainieni și societatea Sibarex SA, s-a desfășurat în afara cadrului legal. Cu toate acestea, Jan Vraciu nu a fost niciodată tras la răspundere și nici măcar anchetat la modul serios. Cercetările au fost efectuate în dosar de polițistul Enache Manolache, care a tratat cazul la modul superficial, fapt ce denotă, cel puțin, lipsă de profesionalism. Deși afacerea ridica mai multe semne de întrebare, Enache Manolache „nu l-a deranjat” pe Vraciu decît cu o declarație care se întinde pe mai puțin de o foaie. Mai mult, polițistul a acceptat ca probă, în favoarea lui Vraciu, o chitanță de mînă fără nici un fel de valoare juridică. Felul în care polițistul a condus cercetările, poate explica relația sa apropiată cu senatorul PD. Tot aici poate fi găsită și motivația numirii cumătrului său, Viorel Åžerbănoiu, în fruntea poliției vrîncene. Povestea își are începuturile în anii 1991, cînd Sibarex SA, pe atunci cu capital de stat, a intrat în afaceri cu o firmă ucrainiană, Tumar SRL. Astfel, în baza unui contract semnat în pe 20 martie 1992, Sibarex se obliga să construiască două blocuri într-o stațiune balneară ucrainiană, Sînceavca, în apropiere de Odessa. Plata trebuia să se facă în sistem barter cu 3.100 tone de oțel. Termenul de finalizare a lucrărilor a fost stabilit pentru mai 1994. Zis și făcut, contractul începe să se deruleze, iar Sibarex trimite în Ucraina utilaje și muncitori care execută lucrările la cele două blocuri. La rîndul lor, ucrainienii trimit în țară mai multe cantități de oțel laminat, potrivit înțelegerii. Pînă la 1 ianuarie 1993, Sibarex a executat lucrări pentru care trebuia să primească, potrivit înțelegerii, cantitatea de 303,850 tone de oțel. Ucrainienii au plătit însă ceva mai mult, 400,340 tone. În ultimele luni ale anului 1993, cu ocazia unui control, inspectorii Direcției Finanțelor Publice, descoperă că Sibarex nu a înregistrat în evidențele contabile, operațiunile aferente afacerii cu Tumar SRL. Drept urmare, în timpul controlului s-a dispus și s-a calculat valoarea devizelor de lucrări în lei. Tot cu acest prilej, Åžtefan Dobrovolschi, directorul general al Sibarex din acea vreme, declara că cele aproximativ 100 de tone plătite de ucraineni reprezentau contravaloarea lucrărilor efectuate pe parcursul acelui an. În declarație, el preciza că utilaje de la firma sa lucrau la construcțiile contractate, urmînd ca pînă la finalul anului să se regleze situația. „Din cantitatea de 400, 34 tone de metal primit aferent situațiilor de lucrări în limba rusă sînt numai 303,81 tone. Diferența de 96,34 tone sînt primite ca avans pentru două utilaje care au lucrat în 1993 în baza contractului și lucrează în continuare. Noi am anunțat că fără plată în avans nu mai lucrăm nimic în Ucraina”, declara la 1 decembrie 1993, Åžtefan Dobrovolschi. Între timp, intră în scenă și Gamma Construct, firma lui Vraciu, cu care ucrainienii de la Tumar încheie un contract, pentru construcția unui bloc în aceiași localitate, ce urma să se deruleze din mai 1994, imediat după finalizarea înțelegerii cu Sibarex. Jan Vraciu a încasat ilegal aproximativ 8000 de USD În 1994, pe 24 aprilie, Jan Vraciu, în calitate de administrator al SC Gamma Construct, primește, prin dispoziția de plată nr. 161, suma de 13 milioane de lei, aproximativ 8.000 de dolari, de la SC Sibarex SA Focșani, deși între cele două firme nu exista nici o relație comercială. După numai o zi, acesta transferă banii mai departe, către Tumar SRL, doar în baza unei chitanțe de mînă. De asemenea, între cele două societăți nu existau relații comerciale. Cele două tranzacții sînt ilegale, legea nepermițînd transferul de bani între societăți care nu au relații de afaceri între ele. Reprezentanții Sibarex s-au justificat spunînd că suma reprezenta contravaloarea celor aproximativ 100 de tone de metal plătite, la începutul lui 1993, de Tumar SRL pentru lucrările ce urmau să fie executate în acel an, dar care nu s-ar mai fi executat. Potrivit acestora, firma ucrainiană a solicitat ca suma să fie plătită în contul Gamma Construct pentru lucrările ce urma să le desfășoare. Explicația nu stă în picioare deoarece, așa cum am văzut mai sus, directorul general al societății, Åžtefan Dobrovolschi declara la sfîrșitul anului că utilajele Sibarex au lucrat pe tot parcursul lui 1993 în Ucraina. La fel de ciudat, după doar o zi, pe 26 aprilie 1994, Jan Vraciu a scos banii din bancă și i-a dat ucrainienilor doar în baza unei chitanțe de mînă. Nici justificarea dată de Jan Vraciu, potrivit căreia, firma sa și-a dat seama peste noapte că nu poate duce la îndeplinire contractul nu stă în picioare. Chitanța în baza căreia Vraciu i-a plătit pe ucrainieni nu avea număr de înregistrare și deci nu putea fi înregistrată în contabilitate. Enache Manolache l-a scos basma curată pe Vraciu Afacerea Tumar a ajuns în atenția poliției și Parchetului, care au demarat o anchetă în acest caz. Din partea poliției, dosarul a fost instrumentat de polițistul Enache Manolache, care a condus cercetările în așa fel încît să-l scoată pe Jan Vraciu basma curată. O expertiză financiar-contabilă efectuată de Emilia Truș în 1994, aprecia că fapta este gravă, însă acest lucru nu l-a impresionat prea tare pe Enache Manolache. „La data de 26 aprilie 1994, cu DPL (dispoziția de plată – n.r.) nr. 161, se decontează suma de 13 milioane de lei către SC Gamma Construct SRL, la obiectul plăți făcîndu-se mențiunea «c/val (contravaloare – n.r.) sold creditor din avans materiale vîndute, primite pentru lucrări Ucraina și pentru care s-a reziliat contractul». Vinovați de plata acestei sume, prin încălcarea articolului 208 din Legea 31/1990 , înfățișarea de datorii neexistente, se fac Åžtefan Dobrovolschi, Victor Linescu precum și Jan Vraciu care a acceptat să primească suma. Dacă această sumă ar reprezenta datorii ale Sibarex către Ucraina (cum se fac afirmații ale căror veridicitate nu o pot eu verifica ), ea trebuie plătită direct din contul Sibarex în contul societății din Ucraina. Încercarea de ascundere a acestei plăți a condus la încălcarea prevederilor art 208 din Legea 31/1990 (ascunderea unei părți din activul societății) precum și art 12, 15, 40 din Legea 82/1991”, se arată în expertiza Emiliei Truș. Ancheta s-a lungit, iar între timp Jan Vraciu a devenit subprefect. Acest lucru a tăiat de tot elanul polițistului Manolache, care a acceptat la dosar, ca probă în favoarea lui Vraciu, chiar chitanța de mînă despre care pomeneam mai sus, lipsită de orice valoare juridică. În plus, singura declarație dată de Jan Vraciu în dosar, datînd din 1998 se întinde pe mai puțin de două pagini, deși ar fi fost foarte multe lucruri de lămurit. O anchetă superficială terminată în coadă de pește Ancheta lui Enache Manolache ar fi trebuit să lămurească de ce conducerea Sibarex, respectiv directorul economic din acea vreme, Victor Linescu și directorul general Åžtefan Dobrovolschi, au încălcat legea, plătind cele 13 milioane de lei firmei lui Jan Vraciu și nu ucrainienilor așa cum ar fi fost normal. Pe de altă parte, cum se face că Sibarex înregistra o datorie către Tumar SRL, în condițiile în care, conform declarațiilor directorului Dobrovolschi, Sibarex a efectuat lucrări pe tot parcursul anului 1993 în contul acestor bani? Ancheta lui Enache Manolache trebuia să lămurească cum Vraciu a descoperit subit, la doar o zi după ce a primit banii de la Sibarex, că nu poate onora contractul cu ucrainienii. De asemenea, ar fi trebuit să explice de ce s-a grăbit să scoată banii din bancă și să-i returneze fără nici un act justificativ, doar în baza unei chitanțe de mînă. De ce suma nu a fost transferată mai departe în conturile firmei ucrainiene? Oare nu cumva, cele 13 milioane de lei erau bani negri cărora trebuia să li se piardă urma și de aceea nu a fost întocmită decît un act de mînă lipsit de valoare? Dacă polițistul Enache Manolache și-ar fi pus aceste întrebări, așa cum ar fi fost normal, Jan Vraciu ar fi trebuit să dea o declarație mult mai consistentă. Dacă lucrurile ar fi stat așa, însă, ar fi fost posibil ca astăzi relațiile dintre senatorul PD și polițistul Enache Manolache să nu mai fie atît de cordiale. La fel de posibil ar fi fost ca Viorel Åžerbănoiu, cumătrul lui Manolache să nu mai fie astăzi, șef la Poliția Vrancea.
