Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

A reînceput goana după reţete compensate


Goana vrîncenilor după medicamente compensate și gratuite a reînceput, ca și pînă acum, în primele zile ale lunii. Unii înjură, alții dau vina pe guvernanți, în timp ce alții, neputincioși, plîng la ușile farmaciilor. Nici cei mai în vîrstă nu au cuvinte mai bune. O bătrînă din comuna Tulnici, se tînguia în timp ce se afla la o farmacie din zona pieței Moldovei. „Dumnezeu e deasupra. Nu mai putem să stăm în picioare… am umblat după un medicament pentru glaucom, dar nu-l are nici o farmacie. Aici ne-a spus că nu are medicamentul, dar să stăm pînă după-amiază că poate face rost. Să ajungă cuvintele noastre și lacrimile noastre la guvernanți”. La Farmacia 24, aglomerația era mare, ieri, atît la medicamente gratuite și la compensate. În jurul orelor 4.30, toți cei aflați la coadă au putut vedea cum la această farmacie a fost pus un scaun în ușă, ca să nu mai intre nici un client care să ceară compensate. „Nu s-a făcut actul adițional pe martie. Casa de Asigurări ne-a trimis o hîrtie prin care ni s-a spus că eliberăm rețete gratuite și compensate în valoarea sumei pe care am avut-o în februarie, sumă care va ajunge cam 4-5 zile. Eu am dat compensate și gratuite de astăzi și am realizat că unele farmacii nu au început încă eliberarea, fiindu-le teamă să nu se trezească la semnarea actului adițional cu altă sumă”, ne-a spus Fevronia Stoica președintele Colegiului Farmaciștilor Vrancea. Potrivit opiniei lui Andrei Dulgheru, președintele CJAS Vrancea, „fondul este de aproape 20 miliarde pentru toate farmaciile”, acestuia nevenindu-i să creadă că s-au epuizat într-o zi medicamentele compensate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?