Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

#podcast de Vrancea 22 Rodica Davidean – drumul de la inginer agronom la directoarea Crucii Roșii Vrancea

Pe doamna Rodica Davidean o știu de foarte multă vreme. Iar numele dumneaei este sinonim cu cel al Crucii Roșii din Vrancea. Este directoarea filialei din 1998, când, fără sediu, fără voluntari, a pornit într-o aventură care în curând va împlini 26 de ani.

De profesie inginer agronom, a fost, după terminarea facultății, șefă la o fermă de peste 1100 de hectare la Vânători. Nu a durat prea mult, pentru că a venit revoluția din decembrie 1989, iar România a trecut prin transformări radicale. A încercat să își continue activitatea tot în agricultură, dar în domeniul privat, însă după numai câțiva ani, a plecat să își găsească de muncă în străinătate. S-a întors, și-a reluat activitatea în domeniul agricol, iar în toamna anului 1997, „în mijlocul unei culturi de ardei”, a citit un anunț într-un ziar, anunț privind scoaterea la concurs a postului de director la Crucea Roșie din Vrancea.

Prima intervenție majoră a fost la inundațiile catastrofale din 2005, iar activitatea Crucii Roșii a însemnat, de-a lungul timpului, foarte multe proiecte, de la un centru pentru victimele violenței domestice, la adăposturi pentru oamenii străzii, de la ajutorarea refugiaților ucraineni la cea a victimelor cutremurelor din Turcia, de la înființarea unui club al pensionarilor, la crearea unei rețele de voluntari, de la containere de locuit pentru cei rămași fără case, la cursuri de prim-ajutor predate în școli. Crucea Roșie a beneficiat și beneficiază de sprijinul Primăriei municipiului Focșani, al Consiliului Județean Vrancea, dar și al unor oameni de bine, atât din județ, cât și din străinătate.

Doamna Rodica Davidean este mamă și bunică. Este o ființă care pune pasiune în tot ce face, „o fire independentă”. „Sunt cumva dincolo de tipare și spun ce gândesc”, mi-a mărturisit. Am vorbit și despre fosta noastră colegă de la Monitorul de Vrancea, Laura Breană, fostă președintă a Crucii Roșii Vrancea, cea care a scris ani la rând despre nevoile și suferințele celor mai năpăstuiți dintre vrânceni, pentru care a cerut și a obținut ajutor.

Vă invit, așadar, să urmăriți dialogul cu șefa Crucii Roșii Vrancea, pe canalul nostru de YouTube – Monitorul de Vrancea. La rubrica Podcasturi găsiți toate emisiunile noastre. Vă mulțumesc pentru susținere și pentru mesaje.

 

          Nu uitați să vă abonați la canalul nostru de YouTube, să apăsați butonul de like, dacă vă place podcastul, și clopoțelul pentru a primi notificări de fiecare dată când avem un videoclip nou.

           De asemenea, vă invităm să comentați, pentru că opiniile dumneavoastră sunt foarte importante pentru noi, ca și sugestiile pentru viitori invitați.

Site-ul nostru vă stă la dispoziție pentru cele mai importante știri – https://www.monitoruldevrancea.ro/

Ne găsiți și pe:

FACEBOOK- https://www.facebook.com/MonitoruldeVrancea

INSTAGRAM – https://www.instagram.com/monitoruldevrancea/

TIK TOK – https://www.tiktok.com/@monitoruldevrancea?_t=8fecutLXyeP&_r=1

 

#podcastdeVrancea este o invitație la dialog cu oameni din toate domeniile de activitate, din toate sferele sociale, despre subiecte variate și interesante

#podcastdeVrancea înseamnă o conversație relaxată, pe care s-o asculți oricând și care să te aducă mai aproape de oamenii din acest județ

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?